9 Decembrie, 2016

Ce modificări aduce Legea nr. 202/2013 în privinţa publicităţii înşelătoare şi publicităţii comparative?

Legea nr. 202/2013, care vine cu modificări şi completări la Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 399/2013 şi urmează să intre în vigoare în data de 6 iulie 2013.

Mai jos vă vom prezenta câteva dintre modificările şi completările aduse de acest act normativ care urmăreşte să asigure unitatea legislativă, să stabilească autorităţile competente şi perioada de prescripţie în cazul sesizărilor referitoare la publicitatea comparativă.

ASIGURAREA UNITĂŢII LEGISLATIVE ŞI STABILIREA AUTORITĂŢILOR COMPETENTE

Noua lege vine cu o delimitare a instanţelor către care se pot îndrepta persoanele juridice şi cele fizice în cazurile de publicitate înşelătoare şi publicitate comparativă.

Acest lucru a fost considerat necesar pentru realizarea unei distincţii clare între reglementările care protejează interesele consumatorilor (persoanele fizice) şi cele care privesc relaţiile dintre operatorii economici (persoanele juridice). De aceea este prevăzută introducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) ca autoritate competentă cu administrarea publicităţii comparative în relaţia dintre comerciant şi consumator.

Mai exact, persoanele juridice se pot îndrepta către Ministerul Finanţelor Publice (MFP) şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), iar persoanele fizice – către ANPC.

» Modificări: În stânga este forma veche a alin. (1) şi (2) ale art. 7, iar în dreapta este forma nouă a acestora.
(Atenţie! Urmărirea modificărilor legislative (la nivel de paragrafe) este o facilitate disponibilă numai pentru abonaţii Lege5.)
ppp2Sursa foto: Lege5 Online

Totodată, a fost introdusă şi definiţia consumatorului, conform prevederilor art. 2 pct. 2 din OG nr. 21/1992.

ppp1

Asigurarea unităţii legislative este determinată de recentele modificări aduse la Regulamentul CE nr. 2006/2004 privind cooperarea în domeniul protecţiei consumatorului şi la Anexa acestuia.

PERIOADA DE PRESCRIPŢIE

În ceea ce priveşte sesizările înaintate de consumator, termenul de prescripţie este prevăzut în art. 13 din OG nr. 2/2001 (şase luni de la data săvârşirii faptei), în cazul faptei continue consumatorul având dreptul să o sesizeze pe durata derulării acesteia.

» Modificări: În stânga este forma veche a art. 18, iar în dreapta este forma nouă a acestuia (devenit art. 18 alin. (1)), care include şi introducerea automată a noului alineat (2).
ppp3

Notă: Legea nr. 158/2008 are drept scop protecţia comercianţilor împotriva publicităţii înşelătoare şi a consecinţelor defavorabile ale acesteia, precum şi stabilirea condiţiilor în care publicitatea comparativă este permisă.

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu