10 Decembrie, 2016

Ce condiţii trebuie să îndeplinească cetăţenii europeni pentru a sta mai mult de trei luni într-un alt stat membru UE?

Declaraţia purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Jonathan Todd, referitoare la dreptul Statelor Membre de a expulza cetăţeni europeni din alt stat membru, dacă după trei luni de la stabilirea într-un stat membru nu au un loc de muncă sau mijloace de a se întreţine, trebuie nuanţată.

Potrivit prevederilor Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, acest drept, pentru o perioadă mai lungă de trei luni, rămâne supus anumitor condiţii.

Astfel, solicitanţii trebuie:

- ori să fie angajaţi într-o activitate economică (la un angajator sau ca liber-profesionişti);
- ori să aibă resurse suficiente şi o asigurare de sănătate, pentru a avea certitudinea că nu vor deveni o povară pentru serviciile sociale ale statului membru gazdă pe durata şederii lor (statele membre pot să nu specifice o sumă minimă pe care o consideră suficientă, dar trebuie să ţină cont de situaţia personală);
- ori să urmeze cursuri profesionale şi în calitate de cursanţi să aibă suficiente resurse şi o asigurare de sănătate, pentru a avea certitudinea că nu vor deveni o povară pentru serviciile sociale ale statului membru gazdă pe durata şederii lor;
- ori să fie un membru al familiei unui cetăţean al Uniunii care se înscrie într-una dintre categoriile menţionate.

Cetăţenii Uniunii Europene care întrunesc cerinţele anterioare pentru acordarea dreptului de şedere sau a dreptului de şedere permanentă şi membrii familiilor acestora beneficiază de tratament egal cu cetăţenii ţării gazdă din zonele vizate de tratat.

Totuşi, statul membru gazdă nu este obligat să acorde dreptul la asigurare socială în primele trei luni de şedere persoanelor altele decât angajaţii sau liber-profesioniştii şi membrii familiei acestora. De asemenea, statele membre gazdă nu sunt obligate, înainte de dobândirea dreptului de şedere permanentă, să acorde ajutor de întreţinere pentru studii, inclusiv pentru cursuri de formare profesională, sub formă de granturi sau credite pentru aceste persoane. Membrii familiei, indiferent de naţionalitatea lor, vor avea dreptul de a se angaja în activităţi economice în slujba unui angajator sau ca liber-profesionişti.

Cetăţenii Uniunii Europene sau membrii familiilor acestora pot fi expulzaţi din statul membru gazdă din motive ce ţin de politica publică, siguranţa publică sau sănătatea publică.

Decizia de expulzare nu se poate lua din considerente economice sau alte elemente generice de discriminare (precum naţionalitatea). Măsurile care afectează libera circulaţie şi şedere trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să fie bazate exclusiv pe comportamentul personal al persoanei în cauză. Acest comportament trebuie să reprezinte o ameninţare suficient de gravă şi de pregnantă, care afectează interesele fundamentale ale statului, astfel, condamnările anterioare pentru infracţiuni nu justifică în mod automat expulzarea. De asemenea, în cazul în care documentele de intrare folosite de către persoana respectivă au expirat, aceasta nu constituie un temei juridic suficient pentru expulzare.

Directiva prevede obligaţia în sarcina statului membru ca, înainte de a lua o decizie de expulzare, acesta să evalueze mai mulţi factori, cum ar fi durata în care a fost rezidentă persoana în cauză, vârsta acesteia, gradul de integrare şi situaţia familială din statul membru gazdă, precum şi legăturile cu ţara de origine. Numai în situaţii excepţionale, din considerente prioritare ce ţin de siguranţa publică, se pot emite ordine de expulzare pentru un cetăţean al Uniunii Europene, dacă acesta a locuit timp de zece ani în ţara gazdă sau dacă este minor.

Persoana căreia i se refuză permisiunea de intrare sau de şedere într-un stat membru trebuie anunţată cu privire la decizia respectivă în aşa fel încât aceasta să îi poată înţelege conţinutul şi efectele. Temeiul deciziei trebuie comunicat, iar persoana în cauză trebuie informată cu privire la căile de atac pe care le are la dispoziţie. Cu excepţia situaţiilor de urgenţă, subiectului deciziilor respective trebuie să i se acorde cel puţin o lună pentru a părăsi statul membru.

În niciun caz nu se pot emite ordine de excludere pe viaţă. Persoanele vizate de ordinele de excludere pot solicita reanalizarea situaţiei după trei ani. Directiva prevede, de asemenea, o serie de garanţii procedurale. Mai concret, persoanele în cauză au acces la o evaluare judiciară şi, dacă este cazul, la o evaluare administrativă în statul membru gazdă.

Statele membre pot adopta măsurile necesare pentru refuzul, încheierea sau retragerea oricărui drept conferit de Directiva 2004/38/CE în cazul abuzului de drepturi sau în caz de fraudă, cum ar fi căsătoriile de convenienţă.

Sursa: Comisia Europeană | Foto: Sxc.hu

comentarii

Despre autor  ⁄ Denisa Pătraşcu

Licenţiată a Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti (2001), doctor în drept – specialitatea dreptul muncii (2007), membră a Reţelei Juriştilor din Organizaţia Internaţională a Muncii – ONU (2003), membru asociat al CRIFST – Academia Română (2013), membru colaborator al CRIFST – Academia Română (2010-2013), consultant şi senior expert (proiecte fonduri structurale) în domeniul social şi mediator autorizat.

Comentarii

  • Răspunde
    andreea oana
    martie 4 2014

    locuiesc in cipru si sunt mama singura a unei fetite de 4 ani!la data veniri mele am avut ceva bani insa negasind nimic de munca nu am mai putut sa ne intretinem…prin autosesizare serviciile sociale de aici au facut o ancheta sociala si au hotarat sa ne ajute pe o perioada de 1-2 luni..acestea facand mentiunea ca pe parcursul a 2 luni va trebui sa -mi gasesc ceva de lucru sau ne vor expulza!va rog sa imi spuneti daca este legal acest lucru!mentionez ca nu am comis nici o infractiune pe teritoriul acestei tari!va multumesc!

Scrie un comentariu