3 Decembrie, 2016

Ce ar trebui să facă o firmă pentru sprijinirea persoanelor cu handicap?

Potrivit unei hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), statele membre trebuie să oblige toţi angajatorii să ia măsuri practice şi eficiente în favoarea tuturor persoanelor cu handicap. Italia nu a reuşit să se încadreze în normele europene. Vedeţi şi ce prevede legislaţia românească.

Prin Hotărârea pronunţată în cauza C-312/11 Comisia/Italia, CJUE subliniază că, în lumina principiului potrivit căruia statele membre trebuie să oblige toţi angajatorii să ia măsuri practice şi eficiente în favoarea tuturor persoanelor cu handicap, prin faptul că nu a instituit o astfel de obligaţie, Italia nu şi-a îndeplinit obligaţiile care decurg din dreptului Uniunii.

Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap – aprobată în numele Uniunii Europene printr-o decizie a Consiliului UE – are drept scop să promoveze, să protejeze şi să garanteze că toate persoanele cu handicap se bucură de toate drepturile omului şi libertăţile fundamentale, precum şi să promoveze respectul pentru demnitatea lor inerentă.

Directiva
europeană 2000/78/CE a Consiliului privind egalitatea de tratament în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă este bazată pe ideea că discriminarea pe motiv de handicap poate compromite realizarea obiectivelor tratatului, printre care se numără asigurarea unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie socială, creşterea calităţii vieţii, coeziunea economică şi socială, solidaritatea şi libera circulaţie a persoanelor.

Directiva stabileşte, aşadar, un cadru general de combatere a acestui tip de discriminare în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalităţii de tratament.

În scopul garantării egalităţii de tratament față de persoanele cu handicap, directiva prevede, printre altele, că angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare, în funcţie de nevoi, într-o situaţie concretă, pentru a permite acestor persoane să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite sau să avanseze, sau să aibă acces la formare, cu condiţia ca aceste măsuri să nu presupună o sarcină disproporţionată. Această sarcină nu este disproporţionată atunci când este compensată în mod suficient de măsuri statale în favoarea persoanelor cu handicap.

Dreptul italian cuprinde mai multe măsuri legislative privind asistenţa, integrarea socială şi drepturile persoanelor cu handicap, precum şi dreptul la muncă al acestora.

Comisia a introdus o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor la Curtea de Justiţie, susţinând că directiva a fost transpusă în Italia fără ca garanţiile şi amenajările prevăzute în ceea ce privește tratamentul persoanelor cu handicap în domeniul ocupării forţei de muncă să vizeze toate persoanele cu handicap, toţi angajatorii şi toate aspectele unui raport de muncă. Pe de altă parte, aplicarea legislaţiei italiene ar depinde de adoptarea unor măsuri ulterioare de către autorităţile locale sau de încheierea unor convenţii speciale între acestea din urmă şi angajatori, neconferind astfel persoanelor cu handicap drepturi care ar putea fi direct invocate în justiţie.

În hotărârea pronunţată pe 4 iulie 2013, Curtea arată că, deşi este adevărat că noţiunea „handicap” nu este definită direct în directivă, ea trebuie înţeleasă, în raport cu Convenția ONU, ca referindu-se la o limitare, care rezultă în special din afecţiuni fizice, mentale sau psihice pe termen lung, care, în interacţiune cu diferite bariere, poate împiedica participarea deplină şi efectivă a persoanei la viaţa profesională în condiţii de egalitate cu ceilalţi lucrători.

De asemenea, Convenţia ONU cuprinde o definiţie largă a „adaptărilor rezonabile”, înţelegând prin acestea adaptările care sunt necesare, într-un caz particular, pentru a garanta că persoana cu handicap are acces şi poate exercita toate drepturile omului şi libertăţile fundamentale, în condiţii egale cu ceilalţi.

Pe de altă parte, Curtea a stabilit deja că această noţiune se referă la eliminarea barierelor care împiedică participarea deplină şi efectivă la viaţa profesională a persoanelor cu handicap în condiţii de egalitate cu ceilalţi lucrători.

Prin urmare, statele membre trebuie să prevadă obligaţia angajatorilor de a lua măsuri eficiente şi practice (amenajarea localurilor, adaptarea echipamentelor, a ritmului de lucru sau a repartizării sarcinilor), ţinând seama de fiecare situaţie individuală, pentru a permite oricărei persoane cu handicap să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite sau să avanseze, sau să aibă acces la o formare, fără a impune însă angajatorului o sarcină disproporţionată.

Curtea subliniază că această obligaţie îi priveşte pe toţi angajatorii. Nu este suficient ca statele membre să adopte măsuri de stimulare și de ajutor, ci trebuie să impună tuturor angajatorilor obligaţia de a lua măsuri eficiente şi practice, în funcţie de nevoile fiecărei situaţii concrete.

Curtea examinează diferitele măsuri adoptate de Italia în vederea integrării profesionale a persoanelor cu handicap şi ajunge la concluzia că legislaţia italiană, chiar privită în ansamblu, nu îi obligă pe toţi angajatorii să ia măsuri eficiente şi practice, în funcţie de nevoile fiecărei situaţii concrete, în favoarea tuturor persoanelor cu handicap, care să privească diferitele aspecte ale încadrării în muncă şi care să le permită acestor persoane să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite, să avanseze şi să aibă acces la o formare.

În consecinţă, Italia nu şi-a îndeplinit obligaţiile.

Reţinem şi o subliniere care însoţeşte acest comunicat de presă, anume că în cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul membru în cauză trebuie să se conformeze de îndată hotărârii pronunţate. În cazul în care consideră că statul membru nu s-a conformat hotărârii, Comisia poate introduce o nouă acţiune prin care să solicite aplicarea unor sancţiuni pecuniare. Cu toate acestea, în situaţia în care nu au fost comunicate Comisiei măsurile de transpunere a unei directive, Curtea poate aplica sancţiuni, la propunerea Comisiei, de la stadiul primei hotărâri.

Ce spun reglementările româneşti

Cadrul general este dat de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul oficial nr. 1/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca principii, legea enunţă, între altele prevenirea şi combaterea discriminării, egalizarea şanselor, egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă şi adaptarea societăţii la persoana cu handicap. Pe fond, actul normativ reglementează obligaţiile statului referitor la asistenţa socială, obligaţiile autorităţilor locale mai ales în ce priveşte accesul la programe speciale şi servicii, facilităţile acordate. Autorităţile au obligaţia, între altele, să promoveze şi să implementeze conceptul Acces pentru toţi, pentru a împiedica crearea de noi bariere şi apariţia unor noi surse de discriminare, prin acest concept înţelegându-se, potrivit Normelor de aplicare, proiectarea şi executarea produselor, programelor şi serviciilor astfel încât să poată fi utilizate de orice persoană fără a necesita lucrări de adaptare.

În ce priveşte încadrarea în muncă, actul normativ se orientează în principal pe unităţile protejate, urmărind totodată să iniţieze şi să dezvolte forme de stimulare a angajatorilor, în vederea angajării şi păstrării în muncă a persoanelor cu handicap, precum şi să acorde sprijin pentru organizarea unei pieţe de desfacere pentru produsul muncii persoanei cu handicap.

Alte reglementări – o selecţie succintă:

- Legea nr. 52/2012 pentru corelarea unor reglementări privind facilităţile de călătorie, corespunzător noilor categorii de trenuri;
- Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general;
- Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj şi stimularea ocupării forţei de muncă;
- Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Notă: Legislaţia europeană şi jurisprudenţa europeană pot fi consultate în Lege5 Online, însă acestea sunt disponibile doar pentru abonaţii Lege5.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu