4 Decembrie, 2016

CE: 751 de milioane de euro pentru îmbunătățirea căilor ferate în vestul și centrul României

Comisia Europeană a aprobat o investiție de 751 de milioane de euro din fondul de coeziune pentru lucrări la secțiunea Sighișoara – Coslariu, parte a căii ferate Brașov – Simeria, îmbunătățind considerabil astfel transportul de pasageri și marfă în vestul și centrul României. Județele Mureș, Sibiu și Alba vor beneficia de o accesibilitate mai bună, ceea ce va face regiunea mai competitivă și mai atrăgătoare pentru investitori.

De asemenea proiectul face parte dintr-o axă prioritară mai largă a transportului trans-european, al cărei scop este de a îmbunătăți conexiunile de transport în Europa.

Comentând această decizie, comisarul pentru politică regională, Johannes Hahn, a declarat: “Acesta este un bun exemplu de fonduri regionale ale UE care lucrează pentru cetățeni, transformând în același timp regiuni în locuri mai bune pentru a face afaceri. O infrastructură sigură a transportului este fundamentală, nu doar pentru buna funcționare a pieței interne a Uniunii ci și pentru prosperitatea economică și socială a oamenilor ce trăiesc în regiunile noastre.”

Se efectuează lucrări pe un tronson de 89,5 km de cale ferată dublă între orașele Sighișoara și Coslariu pentru a asigura o viteză maxima de 160 km/oră pentru trenurile de pasageri si 120 km/oră pentru trenurile de marfă, în concordanță cu standardele moderne de infrastructură în Europa. Transportul de pasageri este așteptat să crească, în condiții de siguranță sporite și să se reducă  timpul de transport pentru cei 1,12 milioane de locuitori ai regiunii.

În mod asemănător, se prevede că îmbunătățirile vor duce la o creștere a cantității de mărfuri transportate cu trenul, spre deosebire de transportul pe șosea, prin asigurarea unui serviciu de mai mare calitate și a unei viteze superioare.

Investiția s-a realizat prin programul de transport cofinanțat de UE, axa prioritară “Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T în scopul realizării unui sistem durabil de transport la nivel național şi integrării acestuia în reţelele de transport ale UE“. Uniunea Europeană, prin fondul de coeziune, va finanța 751 de milioane de euro din totalul necesar de 884 de milioane de euro. Este de așteptat ca proiectul să fie finalizat până la sfârșitul anului 2015. Proiectul în sine a dus la crearea a 600 de locuri de muncă.

Context:
Toate “proiectele majore”, unde investiția totală (inclusiv TVA) este mai mare de 50 de milioane de euro, sunt supuse unei decizii specific a Comisiei Europene, față de alte tipuri de proiecte care sunt aprobate la nivel national sau regional.

Coridorul IV pan-european este unul dintre cele zece coridoare de transport pan-europene definite la a doua conferință a transportului pan-european (Creta, martie 1994). Coridorul IV a fost recunoscut ca fiind una din rutele din Europa Centrală și de Est care necesită investiții majore de-a lungul următorilor ani.

Coridorul IV pan-european pleaca de la Dresda/Nuremberg la Istanbul trecând pe traseul Praga – Viena – Bratislava – Budapesta – Arad – București – Craiova – Sofia și Salonic/Plovdiv.

României i-au fost alocate aproximativ 19.7 miliarde de euro ca total al finanțărilor de politică de coeziune din perioada 2007-2013.

Sursa: Comisia Europeană

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu