31 Iulie, 2014

Cauţiunea depusă pentru suspendarea executării silite

Discuţia pe care o propunem porneşte de la o critică de neconstituţionalitate în legătura cu situaţiile în care poate fi suspendată executarea silită, cu trimitere atât la Codul de procedură fiscală, cât şi la Codul de procedură civilă.

■ Potrivit Codului de procedură fiscală, art.148, executarea silită se suspendă:

- când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii;

- la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în condiţiile legii;

- în cazul în care, după primirea procesului-verbal de sechestru, debitorului I se aprobă cererea, depusă în termen de 15 zile de la comunicare, prin care solicită să îi aprobe ca plata integrală a creanţelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni;

- pe o perioadă de cel mult 6 luni, în cazuri excepţionale, şi doar o singură dată pentru acelaşi debitor, prin hotărâre a Guvernului;

- în alte cazuri prevăzute de lege.

Executarea silită se suspendă şi în cazul în care, ulterior începerii executării silite, se depune o cerere de restituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală pentru care s-a început executarea silită. În acest caz, executarea silită se suspendă la data depunerii cererii.

Depunerea cauţiunii. Art.403 din C. pr. civilă prevede că, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Asupra cererii de suspendare, instanţa se pronunţă prin încheiere care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.

În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac. Cauţiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul.

Critica de neconstituţionalitate. În speţa pe care o anunţam la început, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de cei interesaţi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia au susţinut că obligarea plăţii cauţiunii ca o condiţie de acces la judecarea cererii de suspendare a executării silite încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Totodată, s-a mai susţinut că astfel se încalcă egalitatea în drepturi dintre debitor şi creditor, motivat de faptul că primul trebuie să plătească o cauţiune pentru a se judeca cererea sa de suspendare a executării silite, iar creditorul are dreptul de a-şi recupera eventualul prejudiciu care i s-a pricinuit în ipoteza respingerii contestaţiei la executare silită.

În speţă, aşa cum am arătat anterior, trimiterea la Codul de procedură fiscală vizează situaţia în care suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii, precum şi prevederea din Codul de procedură civilă privind depunerea cauţiunii pentru suspendarea executării silite până la  soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită.

Prin jurisprudenţa sa constantă în materie, Curtea Constituţională a statuat că, întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie. Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia; pe de altă parte, prin acest mecanism, se urmăreşte să se privină şi să se limiteze eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.

În ceea ce priveşte pretinsa inegalitate între debitor şi creditor, ca urmare a faptului că debitorul trebuie să plătească o cauţiune pentru a se judeca cererea sa de suspendare a executării silite, iar creditorul are dreptul de a-şi recupera eventualul prejudiciu care i s-a pricinuit în ipoteza respingerii contestaţiei la executare silită, se constată că, în măsura în care reglementările deduse controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Curtea a respins,  ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 1291/2011, al cărei text integral poate fi consultat în Monitorul oficial nr. 811 din 16 noiembrie a.c.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este consultant fiscal. Contact: [email protected]

Fara comentarii

Scrie un comentariu