10 Decembrie, 2016

Câteva explicaţii referitoare la insolvenţa transfrontalieră şi reglementările comunitare

O.U.G. nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă dispune în art. 347 că prevederile titlului III nu sunt aplicabile raporturilor de drept internaţional privat din domeniul insolvenţei care cad sub incidenţa Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.346/2000 privind procedurile de insolvenţă.

Citiţi mai jos câteva explicaţii.

Titlul III din ordonanţa de urgenţă tratează despre insolvenţa transfrontalieră, materie care nu apărea în vechea reglementare dată de Legea nr. 85/2006, care urmează a fi abrogată, prin efectul noului act normativ, de la 25 octombrie a.c..

Această secţiune se referă la:

- norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat în materia insolvenţei;
- norme de procedură în litigii privind raporturile de drept internaţional privat în materia insolvenţei;
- norme privind condiţiile în care autorităţile române competente solicită şi, respectiv, acordă asistenţă cu privire la procedurile de insolvenţă deschise pe teritoriul României sau al unui stat străin.

În sensul acestei secţiuni a ordonanţei de urgenţă, raporturile de drept internaţional privat în materia insolvenţei reprezintă acele raporturi de drept privat cu element de extraneitate, care sunt supuse soluţionării ca urmare a deschiderii unei proceduri de insolvenţă şi în condiţiile stabilite de aceasta.

Reglementând, în materia insolvenţei, raporturile cu statele terţe, dispoziţiile din Titlul III al ordonanţei de urgenţă se aplică:

- în cazul în care este solicitată asistenţă în România de către o instanţă străină sau de către un reprezentant străin în legătură cu o procedură străină de insolvenţă;
- în cazul în care este solicitată asistenţă într-un stat străin în legătură cu o procedură română de insolvenţă;
- în cazul desfăşurării concomitente a unei proceduri române de insolvenţă şi a unei proceduri străine de insolvenţă referitoare la oricare dintre membrii unui grup de societăţi, adică două sau mai multe societăţi interconectate prin control şi/sau deţinerea participaţiilor calificate.
- în cazul în care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat străin sunt interesate să solicite deschiderea în România a unei proceduri prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă sau să participe în cadrul unei proceduri deschise.

Tot în ce priveşte raporturile cu state terţe, reglementările NU se aplică în cazul unei proceduri de insolvenţă pentru care există dispoziţii speciale derogatorii de la norma de drept comun (având ca obiect bănci, cooperative sau alte instituţii de credit, societăţi şi agenţi de asigurare, societăţi de servicii de investiţii financiare, organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de bursă, membri ai burselor de mărfuri, case de compensaţie, membri compensatori ai burselor de mărfuri, societăţi de brokeraj, traderi), după cum nu se plică nici raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei care cad sub incidenţa Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.346/2000.

În ce priveşte raporturile de drept privat, Titlul III conţine reglementări specifice privind insolvenţa  instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare/reasigurare.

În măsura în care există neconcordanţă între dispoziţiile din Titlul III al ordonanţei de urgenţă şi obligaţiile României izvorând din tratate, convenţii sau orice altă formă de acord internaţional, bi- sau multilateral, la care România este parte, prevederile tratatului, ale convenţiei sau ale acordului internaţional se vor aplica cu prioritate.

În ce priveşte Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.346/2000, aşa cum se precizează în Preambul, pentru buna funcţionare a pieţei interne este necesar să se evite ca părţile să fie tentate să transfere bunurile lor sau procedurile judiciare dintr-un stat membru în altul, în încercarea de a obţine o situaţie juridică mai favorabilă. Aceste obiective nu pot fi îndeplinite satisfăcător la nivel naţional şi, prin urmare, se justifică întreprinderea de acţiuni la nivel comunitar.

Regulamentul se limitează la competenţa de a deschide proceduri de insolvenţă şi de a pronunţa hotărâri care derivă direct din procedurile de insolvenţă şi sunt strâns legate de acestea  şi, în plus, conţine dispoziţii privind recunoaşterea acestor hotărâri şi a dreptului aplicabil care să satisfacă, la rândul lor, acest principiu.

Regulamentul se aplică procedurilor de insolvenţă, indiferent dacă debitorul este o persoană fizică sau o persoană juridică, un comerciant sau o persoană particulară. Procedurile de insolvenţă referitoare la societăţile de asigurare, instituţiile de credit, societăţile de investiţii care furnizează servicii ce implică deţinerea de fonduri sau valori mobiliare ale terţilor şi organismele de plasament colectiv sunt excluse din domeniul de aplicare a prezentului regulament, deoarece sunt supuse unui regim special şi, într-o oarecare măsură, autorităţile naţionale de control au competenţe de intervenţie extrem de extinse.

Pentru ca acest regulament să se aplice, procedurile (cuprinzând acte şi formalităţi prevăzute de lege) trebuie nu numai să se desfăşoare conform dispoziţiilor Regulamentului, dar şi să fie recunoscute oficial şi să fie executorii în statul membru în care sunt deschise procedurile de insolvenţă şi, totodată, trebuie să fie proceduri colective de insolvenţă care să antreneze desistarea parţială sau totală a debitorului şi desemnarea unui lichidator.

Regulamentul ia în considerare faptul că, datorită diferenţelor între sistemele de drept material naţionale, nu este folosită în practică deschiderea unei proceduri de insolvenţă unice, cu aplicabilitate în întreaga Comunitate. Aplicarea fără excepţie a legii statului de deschidere ar conduce, în acest context, în mod frecvent la dificultăţi. Acesta este cazul, de exemplu, cu garanţiile foarte diferite care se întâlnesc pe cuprinsul Comunităţii.

În plus, drepturile preferenţiale de care se bucură anumiţi creditori sunt, în unele cazuri, complet diferite. Drept urmare, regulamentul ţine seama de acest lucru în două moduri diferite. Pe de o parte, prevede reguli speciale referitoare la legea aplicabilă anumitor drepturi şi situaţii juridice deosebit de importante (de ex. drepturile reale şi contractele de muncă). Pe de altă parte, ţine cont că trebuie acceptate, pe lângă procedura de insolvenţă principală cu întindere universală şi proceduri naţionale care privesc numai bunurile situate în statul de deschidere.

Notă: Legislaţia europeană şi jurisprudenţa europeană pot fi consultate în Lege5 Online. Atenţie: Actele normative sunt disponibile gratuit în forma publicată în Monitorul Oficial. Doar abonaţii Lege5 au acces la forma consolidată a acestora.

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu