25 Aprilie, 2017

Categorie : Instituţii

ANAF: conducere nouă, program nou!

Noua conducere a ANAF îşi propune un plan de măsuri care vizează reducerea evaziunii fiscale, simplificarea depunerii declaraţiilor şi restructurarea aparatului propriu. Obiectivul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) este să asigure o bună colectare a veniturilor la bugetul de stat, astfel încât România să poată finanţa investiţiile în economie, să asigure banii necesari pentru plata pensiilor şi salariilor şi un mediu economic corect şi echitabil pentru toţi contribuabilii. “Am început o evaluare a instituţiei şi pot spune că rezultatele de până acum pot fi cu siguranţă îmbunătăţite. Vom adapta administraţia fiscală astfel încât să răspundă obiectivelor care vor fi stabilite de către primul-ministru în urma analizei pe care ANAF i-o va prezenta în cursul acestei săptămâni”, a declarat Şerban Pop, preşedintele ANAF, citat în Comunicatul de presă al instituţiei. Prioritatea ANAF este lupta cu grupuri evazioniste puternice, care au capacitatea de a influenţa decizii la nivelul administraţiei fiscale: “Există ...

continuare →

Program privind modernizarea administraţiei fiscale pentru perioada 2012-2016

Guvernul a aprobat miercuri, 18 aprilie 2012, printr-un Memorandum, Programul Multianual de Modernizare a Administraţiei Fiscale pentru perioada 2012-2016. Acest program este strâns legat de obiectivele noii conduceri a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF): îmbunătăţirea conformării voluntare la plată, combaterea fermă a evaziunii fiscale şi creşterea eficienţei colectării. Potrivit informaţiilor oferite de Guvern, implementarea Programului Multianual de Modernizare a Administraţiei Fiscale va contribui la creşterea nivelului conformării voluntare la plată, creşterea ponderii în PIB a veniturilor colectate de către ANAF la nivelul de 30,5% până în 2016 şi scăderea costului colectării. Pentru atingerea obiectivelor menţionate, vor fi luate măsuri care vizează simplificarea procedurilor şi creşterea calităţii serviciilor, îmbunătăţirea modului de segmentare a contribuabililor şi de alocare a resurselor, pentru administrarea acelor categorii de contribuabili care generează cea mai mare pondere a veniturilor bugetare, precum şi creşterea eficacităţii sancţiunilor. În acelaşi timp, se urmăreşte îmbunătăţirea structurii organizatorice prin reorganizarea aparatului ...

continuare →

Proiect legislativ pentru modificarea Legii privind transparenţa decizională în administraţia publică

Pe site-ul Senatului, în rubrica „Propuneri legislative aflate în consultare publică”, se află un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Potrivit proiectului de act normativ, scopul legii 52/2003 este să implice participarea activă a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a actelor normative. De asemenea, legea mai are ca scop să sancţioneze neasumarea responsabilităţii administraţiei publice centrale şi locale, precum şi actele normative emise de acestea, în afara cadrului prezentei legi. Totodată, în proiect se specifică faptul că unul dintre principiile care stau la baza legii 52/2003 este informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public, care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi asupra proiectelor de acte normative. În acelaşi timp, un alt principiu îl reprezintă consultarea obligatorie a cetăţenilor şi a ...

continuare →

O instituţie la care nimeni nu îşi doreşte să ajungă: Centrala Incidenţelor de Plăţi

Dacă vă este refuzat un instrument de plată, din unul din motivele pe care le găsiţi în cele ce  urmează, ajungeţi la Centrala Incidenţelor de Plăţi. Cu speranţa că nu veţi fi puşi într-o asemenea situaţie, este bine totuşi, să ştiţi câte ceva despre această instituţie, a cărei organizare şi funcţionare a fost aprobată de Preşedintele Consiliului de administraţie al BNR prin Regulamentul nr.1/2012, publicat în Monitorul oficial nr. 49 din 20 ianuarie a.c. Regulamentul a intrat în vigoare la 6 februarie a.c., dată de la care a fost abrogată vechea reglementare în materie. Incidentul de plată este neîndeplinirea întocmai şi la timp a obligaţiilor titularilor de cont în timpul procesului de decontare a instrumentului de plată, obligaţii rezultate prin efectul legii, a căror neîndeplinire este adusă la cunoştinţa Centralei Incidenţelor de Plăţi (CIP) de către persoanele declarante. Incidentul de plată major este incidentul de plată determinat de înregistrarea uneia ...

continuare →

Propunere legislativă pentru modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României

Pe site-ul Senatului, în rubrica „Propuneri legislative aflate în consultare publică”, se află un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Potrivit expunerii de motive, proiectul de lege propune o organizare a Executivului, pornindu-se de la funcţiile Guvernului, care într-o foarte mare măsură reprezintă şi priorităţile unei guvernări, bazată pe coordonarea sectorială a acestor priorităţi prin intermediul unor miniştri de stat, care, împreună cu primul-ministru, să formeze Consiliul primului-ministru ca organism pragmatic al actului de guvernare. Care sunt funcţiile Guvernului? Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea-cadru nr. 90/2001, Guvernul, pentru realizarea programului guvernamental asumat în faţa Parlamentului, îndeplineşte mai multe funcţii: funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Prgramului de guvernare; funcţia de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional, necesar în vederea ...

continuare →

A fost aprobată OUG privind înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti

Prin Legea 8 din 6 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial 20 din 10 ianuarie 2012 , a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2011 privind înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti. În continuare, prezentăm modificările aduse OUG 21/2011. Potrivit actului normativ, articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins : “Art. 3. - A.M.T.B. este ordonator secundar de credite şi se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, din venituri proprii, din fonduri externe şi din alte surse legal constituite.” De asemenea, la articolul 6, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: “(2) Modificarea structurii organizatorice a A.M.T.B. se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.“ În acelaşi timp, conform actului normativ, se introduc două alineate noi, în care este precizat faptul că A.M.T.B. realizează venituri proprii şi din activităţi de asistenţă tehnică, avizare, autorizare, consultanţă şi alte ...

continuare →

Prin reorganizare, s-a născut Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială!

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 113/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 23 decembrie 2011, a fost reglementată organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, instituţie care va exercita atât atribuţiile prezente ale Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, cât şi pe cele de inspecţie socială. Actul normativ a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2012. Ministerul Muncii aduce Direcţia Generală de Inspecţie Socială alături de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale. Astfel, Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale devine Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Potrivit precizărilor din partea MMFPS, modificarea vine cu următoarele avantaje: ● Se asigură un sistem unitar de administrare a beneficiilor de asistenţă socială şi de evaluare, monitorizare şi control în domeniul asistenţei sociale. ● Inspecţia Socială, care până acum avea doar 2 inspectori pe judeţ, va fi întărită prin redistribuirea angajaţilor; va avea o capacitate mai mare de control ...

continuare →