4 Decembrie, 2016

Case de marcat electronice fiscale

Temeiul legal este dat de Ordonanţă de urgenţă nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată (pentru a doua oară) în M.Of. nr. 75/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Actul normativ a fost pus în aplicare prin Norma metodologică aprobată prin H.G. nr.479/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit legii, operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de servicii direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, să emită bonuri fiscale şi să le predea clienţilor. La solicitarea clienţilor, utilizatorii vor elibera acestora şi factură fiscală. Sunt exceptate de la obligaţia folosirii casei electronice de marcat fiscale:

- comerţul ocazional cu produse agricole autohtone;

- serviciile de alimentaţie publică efectuate în mijloace de transport public de călători;

- vânzarea de ziare şi reviste prin distribuitori specializaţi;

- transportul public de călători în interiorul unei localităţi pe bază de bilete sau abonamente tipărite conform legii, precum şi cu metroul;

- activităţile pentru care încasările se realizează pe bază de bonuri cu valoare fixă tipărite conform legii bilete de acces;

- activităţile de asigurări şi ale caselor de pensii, precum şi activităţile de intermedieri financiare, inclusiv activităţile auxiliare acestora. În schimb, nu sunt exceptate activităţile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice, altele decât operaţiunile efectuate de punctele de schimb valutar din incinta instituţiilor de credit, aparţinând acestor instituţii, precum şi cele efectuate prin intermediul automatelor de schimb valutar;

- activităţile desfăşurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implică crearea unei societăţi comerciale;

- vânzarea obiectelor de cult şi serviciile religioase prestate de instituţiile de cult;

- comerţul cu amănuntul prin comis-voiajori, precum şi prin corespondenţă, cu excepţia livrărilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine şi unităţile de alimentaţie publică, pe bază de comandă;

- serviciile de instalaţii, reparaţii şi întreţinere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului;

- vânzarea pachetelor de servicii turistice sau de componente ale acestora de către agenţiile de turism, definite potrivit legii;

- furnizarea la domiciliul clientului a energiei electrice şi termice, a gazelor naturale, a apei, a serviciilor de telefonie, inclusiv de telefonie mobilă, de poştă şi curier, de salubritate, de televiziune, inclusiv prin cablu, de Internet;

- efectuarea lucrărilor de construcţii, reparaţii, amenajări şi întreţinere de locuinţe;

- serviciile medicale cu plată prestate la domiciliul sau la locul de muncă al clientului.

Bonul fiscal, emis de aparatul de marcat electronic fiscal, trebuie să cuprindă cel puţin: denumirea şi codul fiscal ale operatorului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul şi seria fiscală ale aparatului; numărul de ordine; data şi ora emiterii; denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat; preţul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operaţiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei de taxă; valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote de taxă, cu indicarea nivelului de cotă; valoarea totală a operaţiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum şi valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul.

Obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale ia naştere de la data începerii activităţilor comerciale desfăşurate în fiecare locaţie.

Neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici, utilizatori, de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscale la termenele prevăzute de actul normativ atrage şi suspendarea activităţii unităţii până la momentul înlăturării cauzelor care au generat aceasta.

Nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni.

Studiu de caz referitor la contravenţii

Ordonanţa de urgenţă prevede şi regimul sancţionator pentru contravenţii. Fără a le mai detalia, ne oprim asupra celor care au făcut obiectul unei critici de neconstituţionalitate, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.

Autorul excepţiei a criticat prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) şi ale art. 14 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, considerând că prevederile de lege criticate ar fi constituţionale numai în măsura în care ar exista posibilitatea de a achita în termen de 48 de ore jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ şi dacă prin cuantumul amenzii aplicate nu s-ar aduce atingere nivelului de trai decent al personalului societăţii comerciale. Astfel, într-un stat democratic şi social, amenda contravenţională prezintă un aspect preventiv şi, tocmai în acest sens, ca primă sancţiune există avertismentul, însă această modalitate de sancţionare nu este prevăzută de textele de lege criticate. Totodată, nu este prevăzută nici posibilitatea achitării în termen de 24 de ore sau 48 de ore a jumătate din cuantumul amenzii, ceea ce reprezintă aspectul educativ al sancţiunii. Or, o amendă între 8.000 şi 10.000 lei aplicată pentru un operator economic care îşi “desfăşoară activitatea pe o masă din piaţă sau pe o tarabă, cu activitate dependentă şi influenţată de vreme, de condiţiile meteorologice şi care abia poate să-şi realizeze un venit [...] la nivelul minim pe economie”, aduce o atingere gravă art.47 din Constituţie referitor la nivelul de trai decent, cu atât mai mult cu cât nu există nici posibilitatea de a achita jumătate din cuantumul acesteia într-un termen stabilit.

Dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 au fost modificate prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 52/2009 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 7 aprilie 2009.

În prezent,aşa cum au fost reiterate de Curtea Constituţională, dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

- Art.11 alin. (1) lit. b): “Amenzile pentru contravenţiile prevăzute la art. 10 se aplică operatorilor economici, cu excepţia celor prevăzute la art. 10 lit. d), astfel: [...] b) faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h1), i), j), l) şi m) se sancţionează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei;”;

- Art. 14 alin. (1): “Neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici prevăzuţi la art. 1 de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscale la termenele prevăzute la art. 6 atrage şi suspendarea activităţii unităţii până la momentul înlăturării cauzelor care au generat aceasta.”

Curtea Constituţională, astfel cum s-a mai pronunţat în numeroase cazuri asupra constituţionalităţii acestor articole, în raport cu critici similare, a reţinut că stabilirea unei contravenţii şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru agenţii economici care nu respectă dispoziţiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare aparţinând agenţilor economici. Consecinţa încălcării acestor dispoziţii legale o constituie confiscarea sumelor a căror provenienţă nu poate fi justificată.

În plus, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit şi de faptul că textele de lege criticate nu prevăd posibilitatea de a achita în termen de 48 de ore jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ şi că nu prevăd, ca primă sancţiune, avertismentul.

Or, o asemenea critică nu reprezintă o problemă de constituţionalitate a textelor criticate, ci ea vizează o completare a acestora, ceea ce nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, ci a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, în conformitate cu art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.

Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 333 din 10 martie 2011, decizie definitivă şi general obligatorie, publicată în Monitorul oficial nr. 312 din 6 mai 2011.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu