4 Decembrie, 2016

Care sunt pragurile valorice INTRASTAT pentru anul 2015?

Ieri a fost publicat Ordinul INS nr. 567/2014, ordin al Președintelui Institutului Național de Statistică, ce aprobă pragurile valorice privind depunerea declarației INTRASTAT aferentă comerțului intracomunitar cu bunuri valabil în anul 2015.

Potrivit acestui act normativ, și în anul 2015, plafoanele INTRASTAT sunt:

  • suma de 500.000 lei pentru achiziții intracomunitare de bunuri, inclusiv introducerile intracomunitare de bunuri ce nu sunt neapărat și achiziții intracomunitare de bunuri în sfera TVA;
  • suma de 900.000 lei pentru livrări intracomunitare de bunuri, inclusiv expedieri intracomunitare de bunuri ce nu corespund noțiunii de livrare intracomunitară de bunuri în conceptul TVA.

Depunerea declaraţiei

Vor depune declarație INTRASTAT operatorii economici ce se încadrează în următoarele două categorii:

a) în anul 2014, au efectuat achiziții sau livrări intracomunitare de bunuri, a căror valoare anuală analizată separat pentru fiecare dintre fluxuri, depășește plafoanele amintite;

b) în anul 2014, nu au depășit plafoanele amintite, însă depășesc aceste plafoane în anul 2015, analizate separat pe fiecare flux. Depunerea declarației INTRASTAT se va efectua începând cu luna în care valoarea cumulată a fluxului depășește plafonul INTRASTAT.

Exemplu: Societatea X SRL nu a depășit în anul 2014 plafoanele INTRASTAT. În anul 2015, efectuează livrări intracomunitare de bunuri, iar acestea ating plafonul de 900.000 lei în luna iunie 2015. Societatea are obligația să depună declarația INTRASTAT pentru fluxul expedieri începând cu luna iunie 2015.

Reamintim și faptul că termenul de depunere al declarației INTRASTAT este data de 15 a lunii următoare fiecărei luni pentru care se efectuează raportarea.

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

Despre autor  ⁄ Adrian Benţa

Adrian Benta este membru al Camerei Consultanților Fiscali (2007), auditor financiar stagiar, membru CAFR (2010). Are o experienţă de peste 13 ani în conducerea contabilităţii şi fiscalitatea societăţii comerciale şi conduce un cabinet propriu de consultanţă fiscală. Contact: adrian@bentaconsult.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu