Hotărârea 3/2012 a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului privind modificarea art. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 719 din 23 octombrie 2012.

Actul normativ include un articol unic şi prevede modificarea articolului 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului, aprobat prin Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 5/2002, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 27 octombrie 2011.

Astfel, noile condiţii cumulative pentru numirea în funcţia de adjunct al Avocatului Poporului sunt următoarele:

– să fie absolvent, cu diplomă de licenţă, al unei facultăţi de ştiinţe juridice, ştiinţe administrative, ştiinţe politice sau ştiinţe economice;

– să aibă o vechime de cel puţin 8 ani în specialitatea studiilor absolvite precizate anterior, sau să fi exercitat timp de 8 ani funcţia de deputat sau de senator;

– să aibă capacitatea deplină de exerciţiu şi o bună reputaţie morală;

– să aibă o stare de sănătate corespunzătoare;

– să nu aibă antecedente penale;

– să nu aibă apartenenţă politică.

Anterior acestor noi prevederi legislative, vechimea cerută în domeniul de specialitate a studiilor absolvite era de 10 ani. Mai mult, poziţia nu era deschisă în mod explicit deputaţilor sau senatorilor, neexistând nicio menţiune de acest fel.

De asemenea, se prevedea în plus necesitatea cunoaşterii unei limbi străine de largă circulaţie, atestată prin documente oficiale, menţiune care, în documentul actual, este eliminată.

Conform legislaţiei în vigoare, adjuncții Avocatului Poporului îndeplinesc următoarele atribuții:

– coordonează activitatea din domeniul lor de activitate;

– informează Avocatul Poporului cu privire la activitatea domeniului de activitate;

– repartizează petițiile în cadrul domeniilor de activitate;

– avizează rapoartele, punctele de vedere privind excepțiile de neconstituționalitate, recomandările, precum și orice alte acte supuse aprobării Avocatului Poporului;

– îndeplinesc, în ordinea stabilită de Avocatul Poporului, atribuțiile acestuia în caz de imposibilitate temporară a exercitării funcției;

– îndeplinesc orice alte atribuții stabilite de Avocatul Poporului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here