3 Decembrie, 2016

Care este, în fapt, regimul conflictelor de muncă?

O recentă critică de neconstituţionalitate pune în discuţie neconcordanţe existente între reglementările date de legea dialogului social cu cele din Codul muncii cu privire la soluţionarea conflictelor de muncă individuale.

Autorul criticii formulate arată că materia reglementată de dispoziţiile art. 211 lit. a), art. 212 alin. (2) şi art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 este reglementată şi de dispoziţiile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, dar în mod diferit. Astfel, instanţa de judecată, combinând dispoziţiile Legii nr. 62/2011 şi pe cele ale Codului muncii, a dat naştere practic la o a treia reglementare, în temeiul căreia s-a pronunţat în favoarea părţii adverse.

Autorul criticii formulate susţine, în esenţă, că există o neconcordanţă între dispoziţiile Legii nr. 62/2011 şi cele ale Legii nr. 53/2003 – Codul muncii. Astfel, arată că Legea dialogului social are în structura sa capitolul VI, intitulat “Conflictele individuale de muncă“, plasat în titlul VII care poartă denumirea “Negocierile colective de muncă”. Aceste reglementări nu îşi găsesc locul în cadrul dispoziţiilor referitoare la negocierile colective. Mai mult, se suprapun cu reglementarea Codului muncii care conţine titlul XII intitulat “Jurisdicţia muncii“.

Reglementarea Codului muncii şi a Legii dialogului social nu este corelată, iar dispoziţiile Legii dialogului social referitoare la relaţiile colective de muncă ar fi trebuit să fie integrate în Codul muncii. În acest sens, arată că definiţia conflictului individual de muncă cuprinsă în art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 este diferită de ceea ce prevede art. 266 din Codul muncii. De asemenea, termenele în care pot fi sesizate instanţele judecătoreşti, termenele de judecată şi caracterul hotărârilor instanţei de fond sunt diferite în cele două acte normative.

Pe ce considerente a fost respinsă critica de neconstituţionalitate?

Curtea s-a pronunţat în sensul că examinarea constituţionalităţii unui text de lege de către instanţa de contencios constituţional are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.

Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că nu ne aflăm în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea, ci a unei simple contrarietăţi între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare.

Totodată, Curtea a mai mai amintit că se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Prin urmare, susţinerile autorului excepţiei referitoare la cadrul legislativ în care ar trebui să se regăsească textele de lege criticate pun în discuţie aspecte de legiferare ce revin competenţei exclusive a legiuitorului.

Curtea a considerat că compararea textelor depăşeşte mandatul pe care îl are, prin lege.

Din acest motiv, nu a luat în discuţie diferenţele invocate, respingând, ca inadmisibilă critica formulată, prin Decizia nr. 722/2014, publicată în Monitorul oficial nr. 36/2015.

Şi totuşi, care sunt neconcordanţele invocate?

Dincolo de decizia Curţii, să vedem ce spun cele două reglementări.

Termenul de contestare

Legea dialogului social nr. 62/2011 prevede, la art. 211 lit. a), că “măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă”.

Art. 268 alin. (1) lit. a) din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate “în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;

Termenele de judecată

Legea dialogului social nr. 62/2011 prevede că termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile.

Codul muncii, la art. 271 alin. (2) prevede:”Termenele de judecată (pentru cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă – cf art. 271 alin.(1) nu pot fi mai mari de 15 zile.”

Citarea părţilor

Legea dialogului social nr. 62/2011 prevede, la art. 213: “Părţile sunt legal citate dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu 5 zile înaintea judecării.”

Codul muncii, la art. 271 alin. (3) prevede că procedura de citare a părţilor (pentru cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă – cf art. 271 alin. (1) se consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel puţin 24 de ore înainte de termenul de judecată.

Contestarea hotărârii judecătoreşti

Legea dialogului social nr. 62/2011 prevede, la art. 214: “Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului”, termenul de apel, potrivit art. 215, fiind de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Codul muncii, art. 274: “Hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept”.

(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu