3 Decembrie, 2016

Când aveţi nevoie de certificatul de atestare fiscală?

Nu puteţi vinde o maşină, o locuinţă sau un teren, din proprietate personală, fără certificat de atestare fiscală. Întrucât reglementarea din Codul de procedură fiscală a suferit modificări, citiţi mai jos despre regimul de eliberare a acestui document de către autorităţile administraţiei publice locale.

Reglementarea dată prin articolul 113 din Codul de procedură fiscală, aprobată prin O.G. nr. 92/2003, republicată (r3), a suferit modificări prin Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011, din 31 august 2011, publicată în Monitorul oficial nr. 626/2011, actul fiind aprobat – cu noi modificări – prin Legea nr. 126/2012, publicată în Monitorul oficial nr. 484 din 16 iulie 2012.

Dacă, înainte de aceste modificări dispoziţiile din articolul de reglementare prevedeau că certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, la solicitarea contribuabilului, în forma actuală solicitarea mai poate fi făcută şi de:

- împuternicitul contribuabilului, conform delegării date de către acesta;

- notarul public.

Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii.

Ultimele modificări, aduse prin Legea nr. 126/2012 introduc precizarea că certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data solicitării şi poate fi utilizat de contribuabil pe toată perioada lunii în care se emite. Prin efectul aceleiaşi legi, a dispărut precizarea potrivit căreia certificatul emis în intervalul cuprins între data de 25 a lunii şi finele lunii este valabil pe toată perioada lunii următoare emiterii.

Cu alte cuvinte, nu riscaţi să depăşiţi un termen de siguranţă de 30 de zile – mai puţin luna februarie – de la emiterea actului.

Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.

Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, trebuie să prezentaţi certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, respectiv creanţele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidenţa organului fiscal.

Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit Codului fiscal.

Este nul de drept orice act prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, fără certificatul fiscal prin care să fie atestat că nu aveţi datorii.

Prin modificările aduse de O.G. nr. 29/2011, din articolul de reglementare nr. 113 a dispărut alineatul care dispunea că în situaţia în care există cereri de compensare aflate în termenul legal de soluţionare, certificatul fiscal se eliberează cu menţiunea “Cerere de compensare în curs de soluţionare pentru suma de …”.

Pe cale de excepţie, certificatul de atestare fiscală nu este necesar – şi, ca atare, nu se anulează înstrăinarea – în în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Comentarii

  • Răspunde
    Felicia
    februarie 18 2016

    Buna ziua!
    Am nevoie de un certificat de atestare fiscală pentru succesiune si un bun al persoanei defuncte afost înregistrat pe rol fiscal in luna Februarie 2016 (persoana a decedat in Decembrie 2015, iar titlul de proprietate era din 2005, dar nu s-a deschis rol fiscal crezând ca nu este necesar ,defuncta fiind văduva de război, deci scutita de plata impozit). Va întreb cand pot solicita acest certificat de atestare fiscală? Mulțumesc anticipat pentru răspuns,
    Felicia Scarlat

  • Răspunde
    Adelina
    octombrie 29 2016

    Buna ziua! Sunt din comuna Matca, si de cate ori am nevoie de o foaie de la primarie imi cere achitarea amenzilor. Saptamana trecuta am solicitat un certificat fiscal pentru a vinde o masina, si mi-a cerut achitarea tuturor amenzilo , deoarece spun ei sistemul nu le da voie sa elibereze acest certificat. Chiar asa este? Sau o fac ei pentru a sili oamenii in a achita datoriile? Va multumesc pentru raspuns!

Scrie un comentariu