8 Decembrie, 2016

Biletul la ordin este titlu executoriu?

La prima vedere o temă ceva mai aridă, folosirea cambiei şi a biletului la ordin este de actualitate în sistemul de plăţi decontări şi, după cum vom vedea, reglementarea a făcut obiectul atât unor critici de neconstituţionalitate, cât şi al interpretărilor din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea uniformizării practicii instanţelor.

Cadrul legal este dat de Legea nr. 58 din 1934 asupra cambiei şi biletului la ordin (publicată în Monitorul Oficial nr. 100/1934), cu mai multe modificări suferite în decursul celor 78 de ani de existenţă, inclusiv prin intervenţii de dată recentă aduse de O.G. nr. 11/1993, O.U.G. nr. 39/2008, aceasta fiind aprobată – cu modificări şi completări – prin Legea nr. 163/2009 (M.Of. nr.322/2009).

În cadrul contractelor comerciale interne sau cu caracter internaţional, cambia, ca document de plată, se foloseşte în principal în relaţia comercială se desfăşoară între un reprezentant al producătorului şi cumpărător, precum şi atunci când derularea contractului se bazează pe creditul furnizor. Principalul avantaj, al utilizării cambiei, ca document de plată, în cadrul contractelor comerciale, este acela că acordă trăgătorului (vânzătorul mărfurilor/furnizorul serviciilor şi emitentul cambiei) posibilitatea de recuperare a sumei de plată, mai puţin taxa de scont, oricând, în cadrul termenului de plată, prin scontarea documentului la o societate financiară specializată sau la o bancă comercială. Un alt avantaj, al utilizării cambiei, ca document de plată, în cadrul contractelor comerciale, este acela că dă beneficiarului (deţinătorul cambiei) posibilitatea de a transmite, prin gir, cambia, împreună cu toate drepturile ce decurg din aceasta, unui terţ, pentru stingerea altor obligaţii patrimoniale.

Biletul la ordin, asemănător, ca funcţionare, cu cambia, se foloseşte pentru a asigura atât o bună funcţionare a relaţiilor de plăţi cât şi pentru eliminareaa riscurilor de neplată, rezolvarea, cel puţin parţială, a acoperirii eventualelor riscuri de insolvabilitate temporară, de către beneficiarul plăţii (deţinătorul titlului) şi, în sfârşit, pentru transferul drepturilor de beneficiar al plăţii. Folosirea biletului la ordin simplu presupune următoarele relaţii între partenerii contractuali:

- cumpărătorul (emitentul titlului) emite, la momentul livrării, un bilet la ordin, în beneficiul vânzătorului (beneficiarul plăţii şi deţinătorul titlului), plata la vedere presupunând, ca în orice moment, începând cu data emiterii titlului, vânzătorul poate depune documentul de plată la bancă (la banca sa sau la aceea a cumpărătorului), în vederea încasării sumei de plată;

- părţile convin asupra plăţii la vedere, ceea ce înseamnă plata inclusiv la momentul imediat următor livrării, adică eliminarea posibilităţii de credit furnizor;

- vânzătorul acceptă riscul de neplată, din partea cumpărătorului, ceea ce se recomandă a fi utilizat numai în cadrul unor relaţii tradiţionale.

O critică de neconstituţionalitate, referitoare la prevederile articolelor 61 şi 106 din Lege,  pe care o semnalăm, a fost invocată în cursul soluţionării unui dosar la Judecătoria Braşov. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate – o societate comercială – a aratat că, în temeiul textelor de lege criticate, instanţele judecătoreşti aplică prin analogie dispoziţiile legale referitoare la cambie şi, prin urmare, învestesc cu formulă executorie biletele la ordin, deşi acestea au fost fraudate, neexistând un gir real. În opinia sa, neconstituţionalitatea textelor de lege criticate constă în învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin, prin aplicarea dispoziţiilor similare cu privire la cambie, fără a exista o prevedere legală expresă în acest sens. Ca atare, autoarea a solicitat Curţii Constituţionale clarificarea acestui aspect, şi anume dacă biletul la ordin are sau nu valoare de titlu executoriu.

Obiectul criticii de neconstituţionalitate l-au constituit prevederile art. 61 şi art. 106 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, publicată în Monitorul Oficial nr. 100 din 1 mai 1934, care au următorul conţinut:

- Art. 61:

“Cambia are valoare de titlu executor pentru capital şi accesorii, stabilite conform art. 53, 54 şi 57.

Competenţa pentru a învesti cambia cu formulă executorie este judecătoria.

Încheierea de învestire nu este supusă apelului.

Cambia emisă în străinătate are aceleaşi efecte executorii dacă acestea sunt admise şi de legea locului unde cambia a fost emisă.

Somaţiunea de executare trebuie să cuprindă transcrierea exactă a cambiei sau a protestului, precum şi a celorlalte acte din care rezultă suma datorită.

Pentru obligaţiunile cambiale subscrise prin procură, somaţiunea va face menţiune şi de actul din care rezultă mandatul.”;

- Art. 106:

“Sunt aplicabile biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, dispoziţiunile relative la cambie, privind: girul; scadenţa; plata; acţiunea sau executarea cambială; regresul în cazul de neplată; protestul; plata prin intervenţiune; copiile; alterările; prescripţiunea; zilele de sărbătoare legală, calendarul termenelor şi inadmisibilitatea termenului de graţie; subscrierea prin punere de deget; acţiunea decurgând din îmbogăţire fără cauză; anularea şi înlocuirea titlului.

Sunt de asemenea aplicabile biletului la ordin dispoziţiunile privind cambia plătită de un an al treilea sau într-o localitate, alta decât aceea a domiciliului trasului (art. 4 şi 30), stipulaţiunea de dobândă (art. 5), deosebirile în indicarea sumei de plată (art. 6), efectele unei semnături puse în condiţiunile arătate la art. 7, efectele semnăturii unei persoane care lucrează fără împuternicire sau depăşind împuternicirea (art. 10), cambia în alb (art. 12).

Sunt de asemenea aplicabile biletului la ordin dispoziţiunile privitoare la aval (art. 33-35); în cazul prevăzut de ultimul alineat al art. 34, dacă avalul nu arată pentru cine a fost dat, el se socoteşte dat pentru emitent.”

Examinând excepţia, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate vizează lipsa unei reglementări exprese în ceea ce priveşte valoarea de titlu executoriu a biletului la ordin. Astfel, în opinia autoarei excepţiei, admiterea unei cereri de învestire a unui bilet la ordin cu formulă executorie, prin aplicarea, în mod corespunzător, a normelor legale referitoare la cambie, este neconstituţională. Astfel, motivarea autoarei excepţiei vizează o problemă de aplicare a legii, respectiv a modului în care instanţele de judecată interpretează şi aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 61 şi art. 106 din Legea nr. 58/1934, în cazul soluţionării cererilor de învestire cu formulă executorie a biletului la ordin.

Faţa de aceste susţineri, Curtea a arătat, pe de o parte, că atât aspectele privind interpretarea şi aplicarea legii, cât şi cele privind eventuala omisiune de reglementare, în sensul că norma criticată nu prevede în mod expres că şi biletul la ordin are valoare de titlu executoriu, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, care se pronunţă “numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

În ceea ce priveşte solicitarea de a clarifica dacă biletul la ordin are sau nu valoare de titlu executoriu, Curtea a arătat că această problemă de drept a fost clarificată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, soluţionând un recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 4/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 381/2009, a decisbiletul la ordin, cambia şi cecul se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare.

Mai mult, contrar susţinerilor autoarei excepţiei, Curtea constată că actul normativ criticat acordă instanţei de judecată posibilitatea de a examina condiţiile de validitate ale cambiei şi biletului la ordin, iar, în temeiul art. 62 alin. (1) din Legea nr. 58/1934, debitorul poate exercita calea de atac a opoziţiei la executare.

Pentru considerentele expuse pe larg în analiza efectuată, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 31/2012 (publicată în Monitorul Oficial nr. 141/2012)

Decizia ÎCCJ nr. 4/2009 (M.Of. nr. 381/2009) – la care se face trimitere – a privit examinarea recursului în interesul legii în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3741 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 459/2006, raportate la prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la învestirea cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi cecului.

Secţiile Unite ale ICCJ, deliberând asupra recursului în interesul legii, au constatat că în practica instanţelor judecătoreşti nu exista un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor avute în vedere.

Astfel, unele instanţe au considerat că nu este necesară învestirea cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi cecului, cu motivarea că art. 3741 din Codul de procedură civilă prevede, în mod expres, că “înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formulă executorie”.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că, pentru a fi puse în executare, aceste instrumente de plată, chiar dacă legea le recunoaşte caracterul de titluri executorii, trebuie învestite cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 din Codul de procedură civilă. În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că punerea în executare a titlurilor comerciale de valoare din categoria cărora fac parte cambia, biletul la ordin şi cecul este reglementată de norme speciale care, prin derogare de la prevederile art. 3741 din Codul de procedură civilă, impun învestirea acestora cu formulă executorie.

ICCJ a apreciat că aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Problema de drept care s-a cerut a fi soluţionată prin recursul în interesul legii a vizat interpretarea dispoziţiilor sus-menţionate, în sensul aplicabilităţii sau neaplicabilităţii dispoziţiilor art. 3741 din Codul de procedură civilă, cambiei, biletului la ordin şi cecului, care au valoare de titlu executoriu pentru capital şi accesorii, conform art. 61 alin. 1 din Legea nr. 58/1934, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 53 alin. 1 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, şi pune în discuţie raportul dintre norma generală şi norma specială în domeniul executării cambiale. Fără a relua înteg conţinutul deciziei, reţinem câteva din susţinerile Secţiilor Unite:

- Procedura de executare cambială, instituită prin legile nr. 58/1934, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, impunea condiţia prealabilă a învestirii cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin sau cecului, păstrată şi de reglementările actualmente aplicabile.

- Legiuitorul a considerat utilă învestirea cambiei, biletului la ordin sau cecului cu formulă executorie, deşi aceste înscrisuri cambiale au valoare de titluri executorii, pentru a se da posibilitatea judecătorului să examineze îndeplinirea condiţiilor formale de validitate a acestora.

- Numai prin învestirea cu formulă executorie, cambia, biletul la ordin şi cecul devin efectiv titluri executorii pentru suma înscrisă pe ele şi pentru accesoriile determinate conform dispoziţiilor legale ce au fost menţionate.

- Aşadar, deşi legea recunoaşte valoare de titlu executoriu respectivelor instrumente de plată, punerea lor în executare este condiţionată de aplicarea formulei executorii.

- A considera altfel înseamnă a nesocoti voinţa legiuitorului care, în cuprinsul aceluiaşi text (art. 61 din Legea nr. 58/1934, cu modificările şi completările ulterioare, art. 53 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare), stabileşte valoarea de titlu executoriu a cambiei, biletului la ordin, respectiv a cecului, dar totodată se referă şi la cerinţa învestirii cu formulă executorie a acestor titluri de credit de către instanţa competentă.

- Rezultă că învestirea cu formulă executorie a cambiei, a biletului la ordin sau a cecului, formând obiectul de reglementare a unor norme speciale, nu poate fi supusă reglementării cuprinse în norma generală, reprezentată de art. 3741 din Codul de procedură civilă, întrucât este o etapă în cadrul procedurii execuţionale cambiale care trebuie privită ca un tot unitar, nefiind posibil ca această etapă să fie supusă regulilor de drept comun, iar restul etapelor acestei proceduri să se realizeze conform reglementărilor speciale cuprinse în menţionatele legi.

Pentru motivele arătate în analiza efectuată, Secţiile Unite ale ICCJ, admiţând recursul în interesul legii, au stabilit că dispoziţiile art. 3741 din Codul de procedură civilă, raportate la art. 61 din Legea nr. 58/1934, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, la art. 53 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia şi cecul se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu