4 Decembrie, 2016

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ninsori şi viscol în sudul ţării. Harta zonelor afectate

Agenţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi, 25 martie 2013, o avertizare de cod portocaliu şi cod galben de ninsori şi viscol, valabile în zilele de 25 şi 26 martie, predominant în partea de sud a ţării.

Astfel, în intervalul 25 martie, ora 20 (luni) – 26 martie, ora 04 (marţi), în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi zona Munţilor Banatului şi a Carpaţilor Meridionali vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare, ce vor cumula local 20 l/mp. Vântul va avea intensificări de peste 55…60 km/h, viscolind ninsoarea.

Intemperiile se păstrează în continuare, în decursul zilei de marţi starea vremii înrăutăţindu-se. Astfel, pe 26 martie (marţi), în intervalul orar 04-14 există două avertizări meteorologice:

- cod portocaliu: în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov – inclusiv municipiul Bucureşti – precum şi în nordul judeţelor Olt, Teleorman şi Giurgiu, va ninge local abundent, viteza vântului va depăşi la rafală 70 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită şi troienită.

- cod galben: în jumătatea de sud a ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. În Lunca Dunării vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei. 

De asemenea, în nordul şi centrul Moldovei, precum şi în Maramureş va ninge liniştit, dar se va depune strat nou de zăpadă.

Legendă:

Portocaliu = Sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate mare (vânt, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, caniculă, ger). Există risc de viituri pe râurile mici.

Galben = Fenomenele meteorologice prognozate (averse, descarcări electrice, intensificări de vânt, temperaturi ridicate) sunt obişnuite pentru zona respectivă, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi. Există risc de creşteri de debite şi niveluri.

Verde = Nu sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase.

Sursa: ANM

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu