7 Decembrie, 2016

Autorităţile vor egalizarea vârstei standard de pensionare

Pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârsnice (MMFPSPV) a fost înscris spre dezbatere publică proiectul de lege de modificare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul de pensii publice.

Astfel, potrivit acestui proiect, se modifică prevederile art. 53 alin. (1) potrivit cărora vârsta standard de pensionare este de 65 ani atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Totodată, este reglementat stagiul minim de cotizare de 15 ani indiferent de sex.

Atingerea acestei vârste se va face gradual, potrivit anexei 5 a Legii nr. 263/2010, care, de asemenea, se modifică, astfel, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015 vârsta de pensionare a femeilor va creşte de la 59 la 60 ani, iar a bărbaţilor de la 64 ani la 65 ani, iar stagiul minim va creşte de la 13 ani la 15 ani atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, iar stagiul complet va creşte pentru femei de la 28 ani la 30 ani, iar pentru bărbaţi de la 33 ani la 35 ani. După această dată, stagiul complet de cotizare va creşte doar pentru femei, de la 30 ani până la 35 ani, până în anul 2030.

Potrivit proiectului, primele femei care vor ieşi la pensie la vârsta de 65 de ani sunt cele născute după anul 1971.

În expunerea de motive, creşterea vârstei de pensionare şi a stagiului minim şi complet sunt motivate ca fiind realizate ca urmare a Recomandărilor de Ţară transmise României potrivit cărora “poziţia bugetară s-a îmbunătăţit în România, nivelul redus de respectare a obligaţiilor fiscale reprezintă o provocare majoră, iar sustenabilitatea şi adecvarea sistemului de pensii prezintă riscuri medii pe termen lung”. Astfel, “România trebuie să ia măsuri de îmbunătăţire a colectării impozitelor, să egalizeze vârsta de pensionare între femei şi bărbaţi şi să susţină reforma pensiilor promovând încadrarea în muncă a persoanelor în vârstă”.

Procesul de îmbătrânire a populaţiei determină sporirea numărului beneficiarilor de pensii din totalul populaţiei, fenomen care contribuie semnificativ la majorarea cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat.

Notă: Actele normative menţionate în acest articol pot fi consultate gratuit în Lege5 Online. Atenţie: Actele normative sunt disponibile gratuit în forma publicată în Monitorul Oficial. Doar abonaţii Lege5 au acces la forma consolidată a acestora.

comentarii

Despre autor  ⁄ Denisa Pătraşcu

Licenţiată a Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti (2001), doctor în drept – specialitatea dreptul muncii (2007), membră a Reţelei Juriştilor din Organizaţia Internaţională a Muncii – ONU (2003), membru asociat al CRIFST – Academia Română (2013), membru colaborator al CRIFST – Academia Română (2010-2013), consultant şi senior expert (proiecte fonduri structurale) în domeniul social şi mediator autorizat.

Fara comentarii

Scrie un comentariu