7 Decembrie, 2016

Autorităţile de mediu intenţionează să scadă preţul la apa potabilă destinată populaţiei

Autorităţile de mediu încearcă să identifice soluţii în vederea diminuării tarifului la apa potabilă pentru beneficiarul final, respectiv pentru cetăţean, informează Agerpres.

„Preţul corect al apei este în atenţia noastră, în aşa fel încât să creăm pârghiile necesare pentru măsuri care să conducă la un grad de suportabilitate a populaţiei în ceea ce priveşte preţul de achiziţie al apei, dar şi să respectăm ceea ce înseamnă costuri economice în sensul investiţiilor pe care operatorii de apă le fac”, a declarat, marţi,12 iunie a.c., ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb.

După opinia ministrului Mediului, atât autorităţile, cât şi Guvernul, trebuie să lucreze pe două paliere. Primul dintre acestea vizează asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la serviciile de apă potabilă şi la infrastructura de canalizare, până în anul 2018, în timp ce al doilea aspect se referă la diminuarea preţului la apa potabilă: „Pe de o parte, trebuie să asigurăm, în conformitate cu angajamentele asumate de România, accesul cetăţenilor în proporţie de 100% la serviciile de alimentare cu apă potabilă până în 2018, respectiv la infrastructura de canalizare, tratare a apei uzate, dar cred că avem şi datoria să venim în sprijinul beneficiarului final, al cetăţeanului, cu soluţii constructive în vederea diminuării preţului la apa potabilă”, a subliniat Rovana Plumb.

Ea a dat asigurări că soluţiile referitoare la diminuarea tarifului la apă potabilă vor fi discutate cât mai curând.

În acelaşi timp, reprezentanta Ministerului Mediului a mai spus că a luat decizia ca, la nivelul ministerului pe care îl conduce, să se înfiinţeze un Consiliu tehnico-ştiinţific pentru managementul durabil al apei: „În cadrul acestui Consiliu tehnico-ştiinţific vom discuta şi vom prelucra şi propunerea privind accesul operatorilor economici la sursele de apă care sunt în infrastructură ce a suportat finanţare, investiţii, deci POS-uri, în aşa fel încât să fie şi o relaţionare corectă”,

Românii plătesc în jur de 500 de euro pentru un metru cub de apă, ceea ce este foarte mult, iar suma poate ajunge chiar şi la o 1.000 euro/mc, a declarat, luni, tot în cadrul Forumului Regional al Apei, George Constantin, director general Managementul Apelor din Ministerului Mediului şi Pădurilor /MMP/.

Sursa: Agerpres

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu