Despre autor  ⁄ Florin Amariei

Florin Amariei este un tânăr pasionat de politică, gaming și mașini. Cel mai mult îi place însă să urmărească cele mai noi schimbări legislative din țară și străinătate.

Legea grațierii a fost adoptată tacit de Senat

Proiectul legii grațierii a fost adoptat tacit marţi de Senat şi urmează să fie trimis Camerei Deputaţilor, care este for decizional, în forma adoptată de Guvern pe 31 ianuarie.Potrivit actului normativ, ar urma să fie graţiate integral pedepsele de până la cinci ani de închisoare, parţial persoanele care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani, iar cei care au comis infracţiuni cu violenţă şi cei care au săvârşit fapte de corupţie sunt exceptaţi de la a fi graţiaţi.Plenul Senatului a decis pe 8 mai, cu majoritate de voturi, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului legii graţierii pentru ca acesta să fie adoptat în forma trimisă Parlamentului de Guvern pe 31 ianuarie. În favoarea retrimiterii legii la comisie au votat senatorii PSD şi ALDE (61 de voturi), iar împotrivă cei de la PNL şi USR (41 de voturi), aceştia din urmă cerând dezbaterea şi respingerea legii graţierii.Proiectul ...

continuare →

Programul „Prima Nuntă”, adoptat de Primăria Generală

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) adoptat, ieri, cu 35 de voturi „pentru“, 3 „împotrivă“ şi opt abţineri, un proiect de hotărâre prin care Primăria Generală va acorda un „stimulent financiar“ de 1.500 lei net per familie pentru tinerii sub 35 de ani care se căsătoresc în Capitală. ...

continuare →