10 Decembrie, 2016

Astăzi intră în vigoare Noul Cod de procedură civilă!

Termenul de intrare în vigoare a Noului Codul de procedură civilă a fost amânat de mai multe ori de-a lungul ultimului an de zile, ultima dispoziţie în acest sens fiind cea reglementată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 68/2013.

Conform acestui act normativ,  intrarea  în vigoare a noului Cod de procedură civilă a fost stabilită pentru data de 15 februarie 2013.

La această dată intră în vigoare şi o serie de alte prevederi legislative adiacente, printre care măsurile pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (Legea nr. 2/2013) şi modificarea denumirii anumitor firme, prin înlocuirea sintagmei de „societate comercială” cu cea de „societate”.

* OUG nr. 4/2013 – ultima amânare

Actul normativ a fost adoptat în cadrul şedinţei Guvernului, susţinute în data de 30 ianuarie 2013 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 68/2013 în ziua următoare.

Conform datelor furnizate de Guvern, amânarea a fost fondată pe baza necesităţii finalizării procedurii de reexaminare a propunerii legislative privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pregătirii judecătorilor și întregului sistem judiciar în vederea aplicării noilor dispoziții ale Codului procesual civil.

Menţionăm faptul că la acea dată, Legea privind degrevarea instanţelor judecătoreşti (adoptată de Parlament la data de 29.01.2013) nu fusese încă promulgată şi publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța stabilește termenele pentru intrarea în vigoare a:

- şedințelor de informare despre mediere în cauze civile: 15 februarie, odată cu intrarea în vigoare a Codului de Procedură Civilă;

- şedințelor de informare despre mediere în cauze penale: data de intrare în vigoare a noului Cod de Procedură Penală;

- sancțiunii inadmisibilității cererii de chemare în judecată în cazul neîndeplinirii de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea: 1 august 2013.

Află mai multe despre ordonanţa de urgenţă! Click aici!

* Modificarea denumirii firmelor

Odată cu intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, o parte din societăţile comerciale de pe teritoriul României trebuie să realizeze modificări în denumirea și în actele constitutive ale firmei, prin înlocuirea sintagmei „societate comercială” cu „societate”, schimbări ce trebuie făcute în termen de doi ani, începând din data întrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, respectiv 15 februarie 2013.

Află mai multe despre acest subiect din următorul material!

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu