În Monitorul Oficial nr. 148/2015 a fost publicat Regulamentul nr. 2/2015 privind activitatea de control periodic şi inopinat desfăşurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Actul a intrat în vigoare de la 27 februarie, dată de la care este abrogată reglementarea anterioară dată prin Regulamentul nr. 1/2014.

Regulamentul stabileşte cadrul procedural de desfăşurare a activităţii de control de către A.S.F., precum şi drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în activitatea de control, în vederea asigurării unui caracter unitar tuturor acţiunilor întreprinse cu ocazia controlului desfăşurat la nivelul entităţilor reglementate şi/sau supravegheate de către A.S.F.

Intră în sfera de control entităţile reglementate şi/sau supravegheate de către A.S.F., prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012. Pentru exercitarea atribuţiei de control prevăzute de acest act normativ, A.S.F. cooperează şi face schimb de informaţii cu orice alte instituţii, organisme şi autorităţi din România, din state membre şi din state terţe.

A.S.F. poate decide ca în acţiunile de control la entităţile autorizate care desfăşoară activităţi în alte state membre ale Uniunii Europene în baza dreptului de stabilire sau liberei circulaţii a serviciilor şi a unor protocoale bilaterale să participe autorităţile competente din respectivele state, precum şi autorităţile europene relevante pentru activitatea respectivelor entităţi, ESMA sau EIOPA, după caz. Consiliul A.S.F. aprobă asemenea acţiuni de control, cu luarea în considerare a informaţiilor rezultate în urma cooperării cu autorităţile competente din statele membre unde îşi desfăşoară activitatea entităţile autorizate care vor face obiectul acţiunilor de control.

Prin Regulament sunt stabilite:

  • funcţiile şi atribuţiile structurilor de control;
  • reguli generale privind activitatea de control şi responsabilităţi;
  • drepturile şi obligaţiile entităţii controlate/persoanei vizate şi ale echipei de control;
  • activitatea de control efectuată de către A.S.F. (iniţiere, desfăşurarea controlului, întocmirea procesului-verbal de control şi a notei de constatare, finalizarea acţiunii de control);
  • sancţiuni.

Pe baza concluziilor rezultate în urma activităţii de control, Consiliul A.S.F. poate aplica sancţiuni potrivit legislaţiei aplicabile sectoarelor de supraveghere financiară şi/sau poate dispune măsuri în scopul prevenirii unor situaţii similare ori remedierii deficienţelor constatate cu prilejul desfăşurării controlului şi poate sesiza alte instituţii ale statului, potrivit competenţelor acestora.

Se sancţionează în conformitate cu prevederile legale în vigoare:

  • netransmiterea la termen a stadiului adoptării măsurilor dispuse de către A.S.F. ca urmare a constatărilor echipei de control;
  • nerespectarea măsurilor dispuse de către A.S.F. ca urmare a constatărilor echipei de control;
  • nerespectarea de către entităţile şi persoanele vizate supuse activităţii de control a prevederilor Regulamentului.

Persoanele fizice sau juridice sancţionate pot formula plângere împotriva deciziei prin care sunt aplicate sancţiuni ori dispuse măsuri, în conformitate cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Ai nevoie de Regulamentul privind activitatea de control periodic şi inopinat desfăşurată de către ASF? Poţi cumpăra actul la zi, în format .pdf, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here