6 Decembrie, 2016

Apel către cetăţeni. Iniţiativa CE împotriva mutilării genitale a femeilor

Comisia Europeană a anunţat lansarea unei consultări în vederea elaborării măsurilor necesare pentru a preveni circumcizia forţată a femeilor şi fetelor. Îndepărtarea parţială sau completă a organelor genitale externe ale femeilor şi fetelor are la bază considerente culturale, religioase sau sociale. Ea nu este în niciun caz motivată de raţiuni medicale.

Se estimează că sute de mii de femei care trăiesc în Europa au fost mutilate în acest fel. Între 100 şi 140 de milioane de femei sunt supuse acestei practici în lumea întreagă, dintre care 90 de milioane numai în Africa. Mutilarea genitală are consecinţe fizice şi psihologice severe asupra victimelor.

Numărul fetelor şi femeilor supuse acestei forme de violenţă va creşte, dacă autorităţile, din Europa şi din lume, nu iau măsuri de prevenire.

Mutilarea genitală continuă să se practice, deşi este ilegală în majoritatea ţărilor. Vinovaţii sunt rareori aduşi în faţa justiţiei, deoarece cazurile nu sunt uşor de identificat, dovezile se colectează cu greutate, iar victimele nu depun plângere, din diverse motive.

* Comisia Europeană face un apel către cetăţeni

Luând parte la consultarea on-line lansată, se poate oferi sprijin pentru găsirea soluţiilor potrivite pentru a pune capăt acestei practici în Europa.

Potrivit unui raport recent, femei şi fete din cel puţin 13 ţări membre ale UE sunt deja sau ar putea deveni victime ale acestei forme de violenţă. Aceste ţări sunt: Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Finlanda, Franţa, Irlanda, Italia, Portugalia, Regatul Unit, Spania, Suedia şi Ţările de Jos. Măsurile luate de statele membre pentru a stopa această practică sunt, de asemenea, prezentate în raport.

Pentru a marca Ziua internaţională a femeii, celebrată la data de 8 martie, Comisia alocă fonduri suplimentare de 3,7 milioane de euro programelor europene menite să prevină violenţa împotriva femeilor. Alte 11,4 milioane de euro vor fi orientate către organizaţii civice sau de alt tip care le oferă asistenţă victimelor.

Alte iniţiative ale UE menite să pună capăt mutilării genitale a femeilor (şi celorlalte forme de violenţă împotriva lor) prevăd acordarea de sprijin victimelor şi potenţialelor victime din ţările în care sunt permise astfel de practici.

Acţiunile UE se bazează pe studiile Institutului European pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, resursele fiind astfel mai bine direcţionate.

Poţi urmări clipul de promovare al acestei acţiuni CE prin accesarea Zero FGM.

Sursa: CE

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu