22 Februarie, 2017

Angajaţii pot fi concediaţi şi prin e-mail. Decizia ÎCCJ se aplică la nivel naţional de luni

Începând de luni, 9 ianuarie 2017, decizia Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit căreia angajatorii îşi pot concedia angajaţii şi prin e-mail se aplică la nivel naţional. Măsura este valabilă dacă cele două părţi utilizează poşta electronică frecvent, ca mijloc de comunicare, iar decizia de concediere este transmisă în format PDF, cu respectarea prevederilor obligatorii din Codul Muncii.

Procedura a fost adusă în discuţie încă de la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut (vezi aici), când ÎCCJ a emis un comunicat în acest sens, anunţând luarea Deciziei nr. 34/2016, însă actul a fost publicat în Monitorul Oficial abia la începutul acestei săptămâni.

Potrivit art. 521 alin. 3 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia nr. 34/2016 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.975/99/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 9 ianuarie 2017 şi se aplică, de la data publicării, la nivel naţional.

Astfel, potrivit ÎCCJ, decizia de concediere poate fi transmisă salariatului şi prin e-mail, cu respectarea următoarelor condiţii:

  • salariatul a comunicat angajatorului datele de contact (adresa de e-mail);
  • există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi (angajatorul şi salariatul obişnuiesc să comunice prin e-mail);
  • decizia este transmisă în format PDF accesibil electronic;
  • decizia cuprinde, în mod obligatoriu, motivele concedierii, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi (conform art. 69 alin. (2) lit. d) din Codul muncii, numai în cazul concedierilor colective), lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant (în condiţiile art. 64 din Codul muncii).

Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu