5 Decembrie, 2016

ANALIZĂ: Amortizarea fiscală versus amortizarea contabilă. Ce trebuie să ştim?

Având în vedere noua majorare a valorii minime de intrare a mijloacelor fixe cu aplicabilitate de la 1 iulie 2013, ne-am gandit să vă prezentăm în continuare o scurtă analiză a celor două concepte, respectiv amortizarea contabilă şi amortizarea fiscală, şi a diferenţelor dintre acestea.

În primul rând, amortizarea contabilă reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga durată de utilizare economică şi se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a imobilizărilor. Cotele de amortizare se stabilesc potrivit duratei de utilizare economică a imobilizărilor. Amortizarea contabilă se înregistrează în contabilitate ca o cheltuială.

În acelaşi timp, amortizarea fiscală reprezintă deducerea din punct de vedere fiscal a cheltuielilor generate de achiziţionarea, respectiv producerea, de mijloace fixe pe baza unui mecanism similar amortizării contabile însă cu ceva diferenţe.

În a doilea rând, aşa cum am precizat şi mai sus, odată cu apariţia HG 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, s-a majorat valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe de la 1.800 la 2.500 lei. Este important de precizat faptul că potrivit prevederilor Codului fiscal [1], această valoare de 2.500 lei reprezintă o limitare fiscală, pragul respectiv nefiind obligatoriu de urmat pentru înregistrarea în contabilitate a mijloacelor fixe.

Astfel, această valoare minimă reprezintă o condiţie doar pentru stabilirea amortizării fiscale. Din punct de vedere contabil, potrivit reglementărilor contabile [2], nu există o condiţie privind valoarea minimă pe care ar trebui să o aibă un activ pentru a fi înregistrat în contabilitate ca mijloc fix şi amortizat ca atare. Astfel, în măsura în care un activ se estimează a fi utilizat pentru o perioadă mai mare de un an atunci acesta poate fi clasificat ca mijloc fix, respectiv imobilizare corporală, din punct de vedere contabil.

În acelaşi timp, legea fiscală [3] prevede posibilitatea contribuabililor de a opta pentru amortizarea fiscală a unui mijloc fix chiar şi în situaţia în care acesta are o valoare mai mică decât valoarea minimă de intrare de 2.500 lei.

În ceea ce priveşte perioada de amortizare, potrivit reglementărilor contabile [4], perioada de amortizare este reprezentată de durata de utilizare economică. Durata de utilizare economică este durata de viaţă utilă a activului, aceasta reprezentând de regulă perioada în care un activ este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de către o entitate. Astfel, se constată că în ceea ce priveşte perioada de amortizare contabilă nu există limitări, aceasta fiind stabilită de către entitate prin raportarea la durata de utilizare economică a activului, durată ce poate fi diferită de la o companie la alta chiar şi pentru acelaşi activ.

Din punct de vedere fiscal, HG 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe prevede durate fixe pentru calculul amortizării fiscale, durate care sunt standard pentru aceleaşi tipuri de active indiferent de compania care utilizează activul, de industria în care activeaza aceasta şi în final indiferent de durata de utilizare economică a activului.

În concluzie, se remarcă faptul că un activ poate fi înregistrat ca mijloc fix şi atunci când are o valoare mai mică de 2.500 lei. În acelaşi timp, durata de amortizare contabilă diferă de durata de amortizare fiscală. Iar în final, în măsura în care diferenţele de mai sus se concretizează în practică, atunci şi valoarea amortizării fiscale va fi diferită de valoarea amortizarii contabile.


[1] Art. 24 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal

[2] Pct. 92 din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IVa aprobate prin OMFP 3055/2009

[3] Art. 24 alin. (17) din Codul fiscal

[4] Pct. 68 din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IVa aprobate prin OMFP 3055/2009


Actele normative menţionate în acest articol pot fi consultate pe Lege5.ro – noul serviciu online de documentare legislativă realizat de Indaco Systems. Află totul despre Lege5 Online de AICI!

Despre autor  ⁄ Bogdan Costea

Bogdan are peste şase ani de experienţă în consultanţă fiscală şi contabilitate, cu accent pe aspecte legate de taxarea directă (impozit pe profit, impozit pe venit, impozit pe veniturile nerezidenţilor), aspecte legate de taxarea indirectă (TVA), aspecte privind preţurile de transfer şi convenţii de evitare a dublei impuneri, reglementări contabile locale şi standarde internaţionale de raportare financiară. Mai multe detalii despre autor puteţi citi în pagina dedicată: http://legestart.ro/consultanti/

Comentarii

  • Răspunde
    bogdan
    septembrie 3 2013

    Buna ziua,
    As dori sa intreb si eu ceva.
    La o societate de avocati se pot amortiza trei autovehicule in conditiile in care sunt doar 2 asociati ?
    Pe perioada cit unul din ei se afla in concediu de crestere copil, amortizarea vehicolului folosit de el se suspenda ?
    Multumesc.

    • Răspunde
      ioan
      septembrie 4 2013

      Dacă detii ori lucrezi la o societate de avocaţi ori la un cabinet de avocatură ar trebuii să cunoşti măcar acest răspuns ori dacă nu, să te suspenzi până înveţi unde să te documentezi ori dacă nu să demisionezi.
      Dacă nu, mai poţi afla răspunsul adresându-te unui avocat, însă pentru consultaţia juridică ar trebuii să plătesti.

      • Răspunde
        MbD
        mai 18 2015

        Asemenea raspunsuri te face sa te gandesti cat de urata poate fi viata cand dai de bipezi umanoizi de genul dvs……cati bani pierdeti daca raspundeti omului la intrebare………….

Scrie un comentariu