8 Decembrie, 2016

Am primit o somaţie de plată. Cum pot contesta titlul executoriu?

Legea spune că debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu.

Problema care s-a pus a fost aceea de a şti dacă un creditor se poate considera dezavantajat de această procedură.  

Pe scurt, acesta ar fi fondul discuţiei prilejuită de soluţionarea unui litigiu având ca obiect o contestaţie la executare. Mai concret, instanţa pe rolul căreia s-a aflat cauza amintită a ridicat, din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut, în esenţă, că prevederile criticate încalcă art.21 din Constituţie în interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aplicabilă în condiţiile art.20 din Constituţie.

În acest sens s-a arătat că asupra acestor texte Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, prilej cu care a respins excepţia de neconstituţionalitate şi a statuat că procedura somaţiei de plată, reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, este o procedură specială în materia executării creanţelor, iar legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale.

Or, în opinia instanţei, tocmai această ultimă menţiune a Curţii Constituţionale nu este respectată, iar reglementările procedurale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 şi art. 20, raportate la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Totodată arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil implică şi dreptul creditorului de a i se permite să obţină executarea efectivă a sentinţei irevocabile, precum şi respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Or, aceasta presupune că soluţiile date de instanţele judecătoreşti, rămase definitive, să nu mai poată fi contestate. Însă, faţă de acestea, nu poate fi considerat că prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 respectă principiul constituţional şi convenţional al dreptului la un proces echitabil, deoarece dau posibilitatea formulării, în cadrul unei contestaţii la executare, unor apărări pe fond contra unei sentinţe judecătoreşti rămase chiar irevocabile în condiţiile art. 10 alin. (2) prima teză.

Textul în discuţie – art. 10 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 – prevede: “Prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu [...]“.

Prin analize anterioare asupra acestei dispoziţii legale, Curtea, a reţinut că art. 10 alin. (2) teza întâi permite debitorului invocarea, prin contestaţia la executare, şi a unor apărări de fond împotriva titlului executoriu, iar teza a doua a aceluiaşi alineat exceptează de la exerciţiul acestui drept debitorul care a formulat o cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.

Debitorul poate formula contestaţie la executare împotriva titlului executoriu, în cadrul căreia are dreptul să invoce şi apărări de fond, dacă nu şi-a exercitat dreptul de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei privind somaţia de plată.

Aşa cum s-a pronunţat şi cu prilejuri anterioare, Curtea a considerat şi în caest caz că dispoziţiile actului normativ criticat nu încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi nici dispoziţiile constituţionale referitoare la exercitarea căilor de atac. Procedura somaţiei de plată, reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, este o procedură specială în materia executării creanţelor.

Raportat strict la textele constituţionale pretins încălcate, Curtea constată că prevederile art. 10 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, potrivit cărora orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor sale legitime. Dimpotrivă, dacă s-ar accepta susţinerile instanţei, ar însemna ca debitorul care, din diverse motive, nu a formulat cerere în anulare să nu mai poată invoca apărări de fond şi administra probe, ceea ce ar putea conduce, evident, la îngrădirea dreptului acestuia de acces liber la justiţie.

Soluţia legislativă a somaţiei de plată trebuie înţeleasă prin raportare strictă la prevederile art. 111 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, care stabilesc în mod expres că ordonanţa privind somaţia de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi, ceea ce presupune că trebuie dată posibilitatea părţilor de a-şi valorifica ulterior, pe baza normelor din dreptul comun, orice pretenţii, de orice natură, izvorâte din raporturile juridice iniţiale.

În speţă, situaţia este similară celei prevăzute de dreptul comun, respectiv art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, unde, în cadrul contestaţiei la executare, se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

Astfel, chiar dacă în procedura prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 somaţia de plată (care reprezintă titlu executoriu) este dată de o instanţă judecătorească, aceasta nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi, motiv pentru care trebuie dată părţilor posibilitatea de a administra probe fie în cadrul cererii în anulare, fie în cadrul contestaţiei la executare.

De-abia prin cererea în anulare părţile pot administra întreg probatoriul, în faţa instanţei competente cu judecarea cauzei, care nu este alta decât instanţa competentă cu judecarea fondului, în situaţia în care nu s-ar recurge la această procedură simplificată.

Or, tocmai alegerea acestei proceduri simplificate în care hotărârea se dă pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor părţilor, fără a se putea invoca apărări de fond şi, prin urmare, a se putea administra probe, a îndreptăţit legiuitorul să dea debitorului (care nu a putut şi nu a uzat de calea de atac a cererii în anulare) posibilitatea să invoce apărări de fond în contestaţia la executare, apărări de fond pe care, de altfel, le-ar fi putut invoca în calea de atac a cererii în anulare.

De aceea, potrivit art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ, ordonanţa de admitere în tot sau în parte a cererii creditorului împotriva căreia nu a fost introdusă cerere în anulare, potrivit art. 8, este irevocabilă şi dă dreptul creditorului, în baza art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, să învestească această hotărâre cu formulă executorie, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Acelaşi drept îl are, însă, şi creditorul, ce beneficiază de ordonanţa de plată împotriva căreia a fost introdusă cerere în anulare, dar care a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă.

Cele două titluri executorii au, însă, un tratament juridic diferit când debitorul uzează de contestaţia la executare. Astfel, în timp ce în contestaţia la executare, împotriva ordonanţei privind somaţia de plată asupra căreia nu s-a exercitat calea de atac a cererii în anulare, se permite invocarea unor apărări de fond şi, prin urmare, se pot administra probe, în contestaţia la executare împotriva ordonanţei privind somaţia de plată, care a fost atacată cu cerere în anulare, dar care a fost respinsă, rămânând astfel irevocabilă, nu se mai permite invocarea unor apărări de fond.

Această diferenţă de tratament juridic se justifică tocmai prin posibilitatea debitorului care a uzat de calea de atac a cererii în anulare de a invoca apărări de fond în acea fază procesuală.

Prin urmare, nu pot fi reţinute criticile autoarei excepţiei privind încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil al creditorului.

În soluţia dată de Curtea Constituţională sunt analizate şi criticile privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 6 din Convenţie, Curtea observând că nici sub acest aspect criticile nu pot fi primite.

În Monitorul oficial nr. 396/2012 poate fi consultat textul integral al Deciziei nr. 382 a Curţii Constituţionale prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu