7 Decembrie, 2016

Am introdus arestul la domiciliu, dar nu avem brăţări electronice de supraveghere

Printre prevederile nou introduse de la începutul acestei luni în materia penală se numără şi cele referitoare la arestul la domiciliu, prevederi pe care, de altfel, instanţele de judecată din România au început să le pună în practică, dând primele decizii în acest sens. Însă acest proces se desfăşoară fără ca autorităţile să fi achiziţionat brățările electronice de supraveghere.

Deși Codul de procedură penală prevede la art. 221, alin. (3), că “Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere”, autoritățile nu au achiziționat încă brățările electronice de supraveghere.

arestdom

De altfel, președintele CSM, Adrian Bordea, a declarat joi că autoritățile statului ar fi trebuit să-și ia măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor privind arestul la domiciliu: “Sunt aspecte tehnice care trebuiau într-adevăr reglementate cumva pentru că, iată, codul acesta este de trei—patru ani aproape. În mod normal, toate organismele statului trebuiau să-și ia măsurile necesare pentru punerea în aplicare”.

Sursa: Agerpres.ro

comentarii

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Fara comentarii

Scrie un comentariu