7 Decembrie, 2016

Alocaţii majorate, acordate înaintea sărbătorilor de iarnă! Care sunt noile valori şi beneficiarii?

Începând din decembrie 2014, vor fi majorate alocaţia zilnică de hrană, alocaţia lunară de plasament şi alocaţia pentru susţinerea familiei, potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Muncii. Toate aceste beneficii sociale vor fi plătite în avans, înaintea sărbătorilor de iarnă.

Alocația zilnică de hrană

Alocația zilnică de hrană este majorată pentru 18.000 copii aflați în instituţiile publice. Cuantumul crește de la 6 la 12 lei, respectiv de la 8,3 la 16,6 lei, în funcţie de vârsta copiilor.

Notă: Alocația zilnică de hrană este reglemenentată prin H.G. nr. 904/2014 pentru stabilirea limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevăzute de art. 129 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Alocația lunară de plasament

Pentru copilul aflat în plasament la o familie/persoană, într-un serviciu de tip rezidenţial privat sau aflat sub tutelă, alocația lunară de plasament se majorează astfel:

  • copilul fără dizabilităţi, de la 97 la 600 lei;
  • copilul cu dizabilităţi (certificat de încadrare în grad de handicap), de la 145,5 la 900 lei

Pentru copilul aflat în îngrijirea unui asistent maternal, valoarea alocaţiei lunare de plasament va fi de:

  • copilul fără dizabilități, 600 de lei;
  • copilul cu dizabilităţi (certificat de încadrare în grad de handicap), 900 lei.

Notă: Alocația lunară de plasament este reglementată prin O.U.G. nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Alocația pentru susținerea familiei

Alocația pentru susținerea familiei se majorează astfel:

FAMILII BIPARENTALE

număr de copii şi valoare venituri

Cuantum vechi

Cuantum nou

creştere

1 copil și venituri egale/sub 200 lei

40 lei

82 lei

+ 42 lei

1 copil și venituri de la 201 lei la 530 lei

33 lei

75 lei

2 copii și venituri sub 200 lei

80 lei

164 lei

+ 84 lei

2 copii și venituri de la 201 lei la 530 lei

66 lei

150 lei

3 copii și venituri sub 200 lei

120 lei

246 lei

+126 lei

3 copii și venituri de la 201 lei la 530 lei

99 lei

225 lei

4/mai mulți copii și venituri sub 200 lei

160 lei

328 lei

+168 lei

4/mai mulți copii și venituri de la 201 la 530 lei

132 lei

300 lei

 

FAMILII MONOPARENTALE

număr de copii şi valoare venituri

Cuantum vechi

Cuantum nou

creştere

1 copil și venituri egale/sub 200 lei

65 lei

107 lei

+ 42 lei

1 copil și venituri de la 201 lei la 530 lei

60 lei

102 lei

2 copii și venituri sub 200 lei

130 lei

214 lei

+ 84 lei

2 copii și venituri de la 201 lei la 530 lei

120 lei

204 lei

3 copii și venituri sub 200 lei

195 lei

321 lei

+ 126 lei

3 copii și venituri de la 201 lei la 530 lei

180 lei

306 lei

4/mai mulți copii și venituri sub 200 lei

260 lei

428 lei

+ 168 lei

4/mai mulți copii și venituri de la 201 la 530 lei

240 lei

408 lei

 
Notă: Alocația pentru susținerea familiei este reglementată prin O.U.G. nr.65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Beneficii acordate înaintea sărbătorilor de iarnă

În cadrul documentului publicat pe site-ul instituţiei, Ministerul Muncii precizează că plățile, în cazul tuturor acestor beneficii sociale majorate, se vor face în avans, înainte de sărbătorile de iarnă.

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Comentarii

  • Răspunde
    decembrie 10 2014

    Cresc alocatiile, dar cresc si salariile parlamentarilor…

  • Răspunde
    geta
    decembrie 11 2014

    pe langa alocatoa de plasament de 600 ron copii de la asistent maternal ce bani de hrana mai primesc?

  • Răspunde
    gabriela-alexandra
    iunie 2 2015

    am 3 copii(9 ani,5ani si respectiv 6 luni) si nici un venit in afara de alocatia copiilor.
    as dori sa stiu ce pot face si odata cu marirea alocatiilor unde ma incadrez si ce documente trebuie prezentate.

    multumesc

Scrie un comentariu