6 Decembrie, 2016

Alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 – informaţii utile

În data de 25 mai 2014 va avea loc alegerea membrilor din România în Parlamentul European.

Campania electorală pentru alegeri începe în 25 aprilie (ora 0:00) şi ţine până în 24 mai (ora 7:00).

În cursă sunt înscrişi candidaţi din 15 formaţiuni politice, la care se adaugă opt candidaţi independenţi.

Notă: Listele cu candidaţii formaţiunilor politice şi candidaţii independenţi pot fi consultate pe site-ul Biroului Electoral Central (BEC), aici.

Au dreptul de a participa la vot toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani (inclusiv în ziua alegerilor). Acelaşi lucru este valabil şi pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene care au reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României.

Pentru a putea vota, fiecare persoană va prezenta un act de identitate. Acesta poate fi cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar, iar în cazul elevilor din şcolile militare – carnetul de serviciu militar.

Alegătorii pot să voteze la secţia de votare unde sunt înscrişi în copia de pe lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală specială ori la orice altă secţie de votare.

CUM ARATĂ BULETINUL DE VOT

Modelul buletinului de vot care va fi folosit la alegerile din 25 mai arată aşa:

buletin_1
buletin_2

Pe buletin vor figura:

- denumirile integrale ale partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau alianţelor electorale;
- semnele electorale;
- prenumele şi numele candidaţilor.

CUM ARATĂ ŞTAMPILA DE VOT ŞI TIMBRUL AUTOCOLANT

Modelul ştampilei care va fi folosită de cetăţeni la vot arată aşa:

stampila

Timbrul autocolant care va fi aplicat pe actul de identitate al fiecărui alegător care-şi va exercita dreptul de vot arată aşa:

timbruautocol

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Comentarii

  • Răspunde
    George
    mai 1 2014

    Salut !
    Cum este valabil un vot ? Daca pun stampila pe doua formatiuni politice,doua partide,este vot valabil sau este vot anulat? Raspunsul ar trebui sa aiba si justificarea in legea 33/2007 si eventual in alte legi.
    Multumesc.
    Va rog sa incercati sa-mi raspundeti la adresa de mail . Va multumesc.

    • Răspunde
      mai 2 2014

      Bună ziua,

      Potrivit alineatului (10) al articolului 5 din Legea nr. 33/2007, aveţi dreptul la un singur vot.

      Ştampila trebuie aplicată în interiorul unui singur patrulater din buletin. Dacă ştampila este aplicată în aşa fel încât să inducă în eroare (pe două sau mai multe patrulatere sau pe un spaţiu alb, sau nu este aplicată deloc), buletinul de vot se anulează.

Scrie un comentariu