26 Iunie, 2017

1,2 milioane de pensionari vor avea venituri mai mari. Pensiile sub 2.000 lei nu vor mai fi impozitate

Deputații au fost convocați în sesiune extraordinară pentru abrogarea articolului 100 din Codul Fiscal, astfel încât pensiile sub 2.000 de lei să nu mai fie impozitate, iar pensionarii să fie scutiți de plata contribuției asigurărilor sociale de sănătate. Proiectul de lege a fost votat de Senat încă din legislatura trecută, Camera Deputaților fiind forul decizional.

În forma adoptată în septembrie 2016, era eliminată impozitarea pensiilor, indiferent de cuantumul acestora. În campania electorală însă, în programul de guvernare, PSD a promis că se vor elimina doar impozitele pe venit pentru pensiile de sub 2.000 de lei și contribuția CASS pentru toate pensiile. În comisia de la Camera Deputaților a fost depus un amendament proiectului inițial, așa încât promisiunile PSD să fie incluse clar în acesta. Amendamentul ca doar pensiile sub 2.000 de lei să fie scutite de impozitul de 16% a fost votat 17 voturi “pentru” și 7 împotrivă.

Potrivit președintelui comisiei din Parlament, noul ministru de Finanțe, Viorel Ștefan, înainte de aplicarea acestor măsuri, obligația de transfer de la bugetul de stat către Casa Națională de Sănătate era “undeva la 600 – 650 milioane de euro”, iar după implementarea măsurilor, impactul va crește “cu încă vreo 300 milioane de euro”. Guvernul Cioloș a dat aviz negativ proiectului de lege, din cauza impactului negativ asupra venitului bugetului de stat consolidat.

Conform unui comunicat oficial al ministerului Muncii, peste 1,2 milioane de români au pensii mai mici de 2.000 lei, pentru care plătesc impozite de 62,1 milioane lei, reprezentând peste jumătate din valoarea lunară totală a impozitului pe pensii.

“Potrivit datelor aflate în evidența Casei Naționale de Pensii Publice, în luna ianuarie 2017 sunt înregistrate 1.286.149 de persoane cu venituri din pensii în cuantum mai mic de 2.000 lei, care plătesc impozit. Valoarea lunară a impozitului plătit de aceștia este de 62.173.206 lei, reprezentând 53.4% din valoarea lunară totală a impozitului, în sumă de 116.515.131 lei. Impozitul mediu lunar este de 48 lei”, se mai arată în comunicatul ministerului Muncii.

După ce este votată și în plenul Camerei Deputaților, legea va trimisă președintelui Klaus Iohannis, pentru promulgare. Dacă șeful statului nu va semna promulgarea, legea se întoarce în Parlament pentru dezbateri, dar PSD are majoritate, astfel că este puțin probabil ca actul normativ să mai fie schimbat.

Ai nevoie de Codul fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Un comentariu

  • Răspunde
    Ionel
    februarie 9 2017

    Pe când primesc oare recalcularea la pensie ? Am ieșit cu Guvernul BOC 2011 cu salariu diminuat

Scrie un comentariu